27 decembrie 2017

O să am mereu în inima mea această echipă!

Jaime Penedo infirmă informaţia potrivit căreia nu se mai întoarce la Dinamo după pauza de iarnă, din cauza unor presupuse neînţelegeri cu patronul Ionuţ Negoiţă.
Azi, o parte a presei a scris că portarul panamez nu se va prezenta la reunirea alb-roşiilor, după ce patronul Ionuţ Negoiţă nu ar fi fost de acord să-i ofere lui Penedo jumătate din suma pe care clubul o va primi din partea FIFA pentru prezenţa lui la Cupa Mondială din Rusia.
Goalkeeperul de 36 de ani susţine, însă, că nu are de gând să plece din Ştefan cel Mare.

"Nu, nu este adevărat. Pe Dinamo o să o am în inima mea toată viața. Eu sunt un jucător deja veteran, am 36 de ani și modul prin care eu îi mulțumesc acestei echipe este simplu: încerc să câștig toate meciurile și să dau tot ce am mai bun. Dinamo și culorile acestui club o să le iau cu mine mereu și o să le păstrez în inima mea", a precizat Penedo pentru site-ul doardinamo.ro.

23 decembrie 2017

E posibil ca Pițurcă să meargă la Dinamo!

Victor Pițurcă a reușit să inflameze spiritele printr-o simplă declarație pe care a dat-o în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1. ”Cinci ani dacă stau la Dinamo, cinci ani nu mai câștigă campionatul”, a spus fostul selecționer, referindu-se la FCSB. Ei bine, un astfel de scenariu nu este imposibil, după cum a spus Viorel Păunescu, unul dintre prietenii apropiați ai antrenorului.
Păunescu a și dezvăluit condiția pentru care Pițurcă ar fi de acord să o antreneze pe rivala de-o viață a roș-albaștrilor.
”E posibil ca Victor Piţurcă să vină la Dinamo, dar doar dacă va fi un investitor care să aibă bani, să cumpere jucători, iar Piţurcă să-i facă o echipă bună. Sunt convins că s-ar duce la Dinamo pentru bani. Banii n-au miros!”, a spus Păunescu, pentru Pro TV.
Tehnicianul care a câştigat o Cupă a României, în 1992, şi un titlu, în 2001, ambele cu Steaua, l-a dat exemplu pe Gică Hagi, cel care a reușit, cu un proiect început de la zero, să triumfe în Liga 1.

”Să aibă Dinamo un minimum financiar, să merg eu să fac un lot la Dinamo şi nu se mai bage nimeni să plece jucători, să nu ştiu ce. Ia să vedem, mai câştigă el campionatul cu FCSB? Cinci ani dacă stau la Dinamo, cinci ani nu mai câştigă campionatul. Cum a făcut Gică Hagi. Dacă Gică Hagi a fost în stare să ia campionatul cu Viitorul, care e o academie de fapt...”, a spus Pițurcă, la Digi Sport.
Declarat fan al celor de la CSA Steaua, Pițurcă i-a mai pus pe jar pe suporterii roș-albaștrilor și când a spus că Dinamo este cel mai mare club din România.
”Dinamo, în acest moment, e cel mai mare club din Liga 1. Ei cu Craiova", a adăugat Piţurcă, la emisiunea "Fotbal Club".

19 decembrie 2017

Timişoara - Dinamo 0-0 și cam atât!

Meciul a fost unul destul de modest, în care cele două echipe s.au anulat reciproc, pe un teren greu. Dinamo a avut cele mai mari ocazii, Rivaldinho (55) şi Jeremy Bokila (72) ratând în situaţie de unu la unu cu portarul Cătălin Straton. Alexandru Munteanu (62) a avut cea mai bună oportunitate a gazdelor, dar şutul său s-a dus pe lângă poartă.
La final, Miriuţă a vorbit despre faptul că terenul a fost unul greu şi nu şi-a iertat jucătorii din ofensivă pentru ratări.
"Am jucat pe un teren greu, am avut trei ocazii uriaşii. Pe un asemenea gazon, când ai ocazii, trebuie să marchezi. La cât am ratat, trebuia să fi câştigat. Când scapi de trei ori singurul cu portarul, trebuie să o bagi în aţe. Ne-au lipsit câţiva jucători de bază, dar cine a intrat zic eu că a evoluat bine", a spus Miriuţă, la finalul partidei de pe Bega.


Dinamo are nevoie de întăriri pentru partea a doua a campionatului, iar Miriuţă a creionat lista de transferuri, tehnicianul îi doreşte pe Dan Nistor şi Ronaldo Deaconu, însă în vederile sale sunt alţi trei fotbalişti din campionatul intern.
"Avem moral bun, urmează o perioadă de pauză, în care ne vom pregăti aşa cum trebuie. E nevoie de întăriri, i-am prezentat patronului o listă cu cinci jucători, toţi din Liga 1. Dacă îi va aduce, eu sunt sigur că ne calificăm în play-off", a mai explicat tehnicianul, nu înainte de a vorbi şi despre situaţia lui Nemec: "Nu ştiu dacă va mai rămâne. Eu îl doresc aici, dar chiar nu ştiu ce îşi doreşte el".
Nascimento a ieşit lovit în partida cu Timişoara, iar primele indicii arată că acesta ar fi suferit o accidentare destul de gravă.
"Nascimento nu e bine cu genunchiul, a primit o lovitură şi îl doare. Sperăm să revină până în primăvară", a mai spus Miriuţă. 

18 decembrie 2017

Inapoi la Dinamo?

Conform Digisport : 
Mijlocasul croat Antun Palic (29 de ani), jucator cunoscut in Romania din perioada in care a evoluat pentru Dinamo, si-a reziliat contractul cu Royal Excel Mouscron, grupare antrenata de Mircea Rednic, informeaza presa din Belgia.  
Confruntat cu probleme de sanatate dupa sosirea sa la Mouscron, inaintea startului sezonului, Palic nu a reusit sa se impuna in echipa pregatita de Rednic, sub comanda caruia a lucrat si la Dinamo.
Luni, clubul Royal Excel Mouscron a anuntat ca a acceptat rezilierea contractului lui Antun Palic, la solicitarea jucatorului, care a evoluat in doar patru meciuri pentru belgieni (3 in campionat si unul in cupa).

 
”Antun Palic nu va mai juca pentru Excel Mouscron. El a decis sa-si rezilieze contractul. Conducerea nu s-a opus”, este reactia oficiala a clubului belgian intr-un mesaj postat luni pe contul sau Twitter, anunta Digisport
Pe Palic nu l-am mai vazut la antrenamente de pe la jumatatea lunii octombrie. Este accidentat si se afla la recuperare. Am transmis conducerii ca am probleme mari cu jucatorii accidentati, dar mi s-a spus ca in iarna nu e buget de transferuri si trebuie sa cautam doar jucatori liberi de contract. Parca sunt blestemat. Pe unde ma duc dau de echipe care au probleme cu bugetele atunci cand vine vorba de transferuri”, spunea Rednic miercuri intr-un interviu.
Antun Palic a evoluat intre 2015 si 2017 la Dinamo, pentru care a marcat 5 goluri in 59 de meciuri disputate in prima liga. Mijlocasul ajuns la 29 de ani a ajuns la Dinamo in mandatul lui Mircea Rednic si a fost unul din cei mai apreciati jucatori dinamovisti atat sub comanda lui Rednic cat si in  mandatul lui Andone sau Contra. 
Majoritatea specialistilor spun ca Dinamo a slabit enorm prin plecarea lui Palic si a lui Nistor. In aceste conditii oare nu ar trebui ca cei din club sa profite de momentul acesta si sa incerce sa il readuca pe Palic la club.

Katsikas se felicită că a ales Dinamo!

Giorgos Katsikas este pe punctul de pierde play-off-ul, însă spune că se află la cel mai bun sezon din carieră. Ce zice de Timişoara - Dinamo.

Fundaş grec din curtea lui FC Dinamo Bucureşti, cu trei goluri în acest sezon, speră totuşi că va obţine cu echipa din "Groapă" un succes în ultimul meci din 2017 în Liga 1 Betano:
"Joc fotbal la nivel profesionist de nouă ani, aproape zece. Acesta este cel mai productiv an pentru mine. Mă simt foarte bine de când am venit la Bucureşti, joc destul de bine, iar echipa câştigă puncte.

"Până la urmă va fi foarte bine"



Ar fi minunat dacă vom încheia anul cu o victorie. Este un meci important. Mai avem cinci şi este foarte important să îl câştigăm pe acesta şi să avem continuitate. Arbitrajul este mereu o scuză. Sunt oameni, poate greşesc uneori, dar nu cred că o avantajează pe Dinamo. La meciul trecut arbitrul a avut unele decizii bune, unele greşite, dar până la urmă este om, aşa că nu poate fi acuzat arbitrul pentru rezultat. Ne lipsesc patru jucători, poate va fi puţin mai dificil pentru că nu am jucat cu ceilalţi, dar suntem profesionişti şi trebuie să ne descurcăm. Cred că până la urmă va fi foarte bine", a spus Katsikas.

17 decembrie 2017

Să lăsăm arbitrajul în pace!!!

Vasile Miriuţă aruncă acuze înainte de ultimul meci al "câinilor" din 2017, Timişoara - Dinamo, din Liga 1 Betano.

Tehnicianul formaţiei din Ştefan cel Mare a vorbit şi de spre problemele de arbitraj:"Nu ştiu ce se tot vorbeşte de arbitraj. Cu Iaşi a dat Steliano gol valabil, 11 metri clar la Salomao, la Sepsi a dat primul gol Nemec, al doilea gol din fază fixă, al treilea l-a dat Salomao de pe 16 metri, şut. Cu Voluntari am dat două goluri din faze fixe. Despre ce arbitraj vorbim aici?


Hai să nu luăm din meritele jucătorilor lui Dinamo. N-am dat nici un gol din ofsaid de când sunt aici sau dintr-un penalty despre care să zici că nu a fost. Dar culorile alb-roşu poate îi deranjează pe unii. Noi, antrenorii, să ne vedem în primul rând de echipa noastră şi de jocul nostru, să lăsăm arbitrajul în pace", a declarat Miriuţă.


15 decembrie 2017

Indiferent de ce se va întâmpla, vom face trei transferuri.

Vasile Miriuță (49 de ani) nu știe dacă va mai fi antrenorul lui Dinamo și de la 1 ianuarie, dar a întocmit deja o listă cu jucătorii pe care-i vrea la echipă. Tehnicianul susține chiar că lista a fost aprobată și că a stat de vorbă inclusiv cu fotbaliștii doriți. Prezent în studioul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1, Miriuță a spus că a stat de vorbă cu cei din conducere despre achiziții.
”I-am prezentat domnului Negoiță o listă cu jucătorii pe care-i doresc la Dinamo, dar trebuie să vedem și cine va pleca. Însă, indiferent de ce se va îmtâmpla, vom face trei transferuri. Ele au fost deja aprobarte de conducere, mai ales că sunt doriți de toți cei de la Dinamo”, a spus Miriuță, la Digi Sport.


Chestionat asupra numelor celor trei jucători, dar și a condițiilor în care pot fi luați de gruparea ”câinilor”, Miriuță a replicat:
”Vor fi jucători liberi, pentru că doar așa putem transfera la Dinamo, nu trebuie să ne ascundem. Important este că ei vor să vină. Vor intra direct în primul 11, pentru că nu aducem jucători care să stea pe bancă”, a spus tehnicianul roș-albilor, care a păstrat misterul în ceea ce privește numele jucătorilor.
”Nu pot spune acum, mai ales că sunt și liberi de contract. Dar e vorba de mijloc și de atac. Și români și internaționali”, a completat Vasile Miriuță, la Digi Sport.

13 decembrie 2017

Vasile Miriuță are toate șansele să continue la Dinamo!

Vasile Miriuță speră să bată și pe Poli la Timișoara, luni, ca să fie liniștit atât el, cât și pentru ca Dinamo să încheie 2017 pe loc de play-off. Totuși, din semnalele pe care le-a primit dinspre Negoiță, tehnicianul de 49 de ani e mai liniștit.
Miriuță își crește șansele să continue și-n sezonul de primăvară cu Dinamo dacă va învinge luni, mai ales că a discutat cu finanțatorul despre aducerea unor fotbaliști din străinătate sub formă de împrumut, cu opțiune de cumpărare la vară. De fapt, țintarul ultimei etape îi favorizează pe "câini", cu obligația ca ei să câștige 3 puncte în ultima etapă pe Bega. Dacă bat, pot urca până în apropierea podiumului, pe locul 4!

"Suntem la mâna noastră, nu depindem de alții și trebuie să câștigăm meciul de la Timișoara. Dacă vom fi cu gândul la vacanță, vor fi mari probleme, mari, dar eu sper să-i motivez pe ultima sută de metri. Dinamo începe ușor-ușor să joace ce vreau eu. De la început am cerut răbdare, doar așa se poate construi. Nu sunt Mesia, nu poți să faci multe într-o lună și jumătate. Guardiola a avut nevoie de un an pentru a schimba la City. Eu, într-o lună şi jumate, ce să fac?

Dacă am liniște? O să am doar când o să fiu la doi metri sub pământ, sper eu peste vreo 30 de ani. Mi-aș dori să trăiesc și eu până la 77-78 de ani. O să am o discuție clară cu domnul Negoiță să vedem ce jucători putem aduce de «afară», dar mai întâi să văd dacă rămân eu antrenor!" Vasile Miriuță, antrenor Dinamo

EXCLUSIV | Dinamo îşi vinde căpitanul!

Căpitanul şi golgheterul lui Dinamo, Paul Anton, s-a înţeles în această dimineaţă cu formaţia din prima ligă din Rusia, Anji Mahacikala, locul 15 din 16 formaţii, cu 19 puncte după 20 de etape. Bistriţeanul în vârstă de 26 de ani a revenit în vară la Dinamo după ce fusese împrumutat la Getafe, în Segunda Division. Getafe a promovat, dar nu i-a mai activat clauza de cumpărare. Clubul lui Ionuţ Negoiţă va primi 500.000 de euro de pe urma transferului mijlocaşului care a cunoscut consacrarea la Pandurii Târgu Jiu. Anton pleacă în Rusia în următoarele zile pentru a efectua vizita medicală. Dinamo se află pe locul 7, cu 33 de puncte, după 21 de etape.
La Anji au evoluat în trecut fotbalişti precum Roberto Carlos şi Samuel Eto'o. Fostul căpitan de la Rapid, Nicolae Stanciu, e singurul român care a jucat pentru Anji.

21 noiembrie 2017

Doar el poate redresa echipa!

Vladimir Cohn, fostul acționar și vicepreședinte al clubului la începutul anilor 2000, face o radiografie contondentă dinamoviștilor și consideră că doar o minune mai poate duce echipa în play-off. 
- Domnule Cohn, ce impresie vă lasă acest new Dinamo?
- Te rog eu, nu mai vreau să vorbesc despre aiuriții ăștia! Ce să zic? Jucătorii, săraci cu duhul, încearcă, dar dacă atâta pot, ce să facă?! Nici dacă le pui cai-putere în plus nu fac față.
- Vă mai uitați la meciurile roș-albilor?
- Mă uit, dar e groaznic. Voi vreți să fie viu un cadavru și să mai și danseze. OK, nu e mort, dar ideea e că atât pot băieții ăia pe teren. E ca și cum ți-aș spune eu ție să scrii în chineză, poți? Toată lumea încearcă, eu cred că și Negoiță, și Miriuță vor să îndrepte lucrurile, dar nu pot mai mult.
"Lui Nemec i se fâlfâie, Bokila e înotător"
- A mai fost vreodată Dinamo atât de slabă?
- Lotul nu e slab, e doar dezbinat. Nemec nu vrea să joace, i se fâlfâie, a transmis starea asta și altora. Lui Salomao trebuie să-i dai două mingi, una pentru el, alta s-o paseze coechipierilor. Sunt jucători penibili sau fără tragere de inimă. Bokila? Ce caută la fotbal, că el pare înotător. Nu sunt fotbaliști de Dinamo, mai degrabă la "Călușarii", îi văd pe unii dansatori, la cum sar peste minge.
- Play-off-ul e un obiectiv realizabil?
- Dacă se vor ruga cu stăruință la Dumnezeu, fiindcă doar o minune divină poate ajuta această echipă.
- Există un "cel mai slab dinamovist"?
- E dificil de răspuns. Sunt vreo 2-3-4 care sunt fotbaliști, Nemec, Hanca, Penedo, parcă și Nedelcearu e de viitor. Nu poți să zici că n-au jucători, dar se vede clar că echipa nu e unită. Dacă unii merg la băutură, alții dorm pe ei, plus lipsa de profesionalism și de discernământ la nivelul conducerii, care n-a știut pe cine să aducă, pe cine să lase să plece. E un haos total, toți la Dinamo sunt incompetenți!
"Și eu o simpatizez pe Mădălina Ghenea..."
- Miriuță poate fi găsit vinovat? 
- E depășit de tradiția clubului, nu pare din acest film. Una e să ții cu Dinamo de mic, alta să-i fi antrenor. Așa, și eu o simpatizez pe Mădălina Ghenea, dar ce folos? Cred că strategia lui Negoiță a fost falimentară de la bun început, a fost depășit de nivelul unui club precum Dinamo. Nu că nu vrea, că el ar vrea, dar nu se pricepe.
- Credeți că va vinde Dinamo?
- Nu cred că vrea să-l lase. Din partea mea, facă orice dorește, știe cel mai bine. Oricum, v-am mai spus, Nicolae Badea nu dorește să se întoarcă. Pentru a revitaliza Dinamo trebuie să investești 3-4 milioane de euro. Fără suma asta, câinele se-nvârte în jurul cozii. Cine riscă suma asta? Fiindcă poți să-i arunci pe toți, fără să obții nimic. E foarte greu să faci performanță acum la Dinamo, ca-n fotbalul românesc de altfel, primul lucru ar trebui să aducă un antrenor nou.
Pe cine vede salvator
- Dar cine?
- Părerea mea, la ora actuală doar Andone poate redresa echipa.
- Ioan Andone? Dar și el a lăsat în martie echipa pe locul 7, ajunsese să fie apostrofat de către suporteri.
- Da, da, Andone ar putea schimba ceva în bine. Cu o condiție: să fie lăsat în pace. E singurul care poate face ordine. Nu e posibil ca Miriuță să aibă atitudinea pe care a avut-o după beția aia de pomină din Moldova. Nu a avut tact. Nu trebuie să dea afară, ci să pedepsească. Să fie mână de fier, să pună mintea la contribuție. Cred că Dinamo e în metastatază. Numai Andone ar putea scoate echipa din starea asta!
Îl apără pe "Guriță"
- Contra și Mutu au fost arătați cu degetul ca vinovați de situația echipei. Ce credeți, așa e?
- Nu, nici chiar așa. S-au făcut două luni de când a plecat Contra, ce naiba joacă Dinamo? Echipa juca sub comanda lui, era să ia campionatul. Ce mai vrei? De Mutu nu poți spune același lucru, el nu era implicat la Dinamo. Vina e a lui Negoiță, n-a știut să se acomodeze cu antrenorul.
- Vă felicitați că v-ați lăsat de fotbal?
- Sunt băiat deștept, nu? Dar ce e fotbalul românesc, până la urmă? Că mi-am adus aminte, Miriuță merge și discută cu suporterii și ajunge să critice fotbaliștii. Păi, cum să mai aibă încredere elevii lui în antrenor? Dan Petrescu cum a putut la pauză să le schimbe atitudinea jucătorilor, Miriuță de ce n-a putut?! 

"Nu există în România echipe care să domine un campionat de la un capăt la altul. Problema la Dinamo e că fiecare-i pentru el"