7 iulie 2018

Sergiu Hanca, oferte din Polonia!!!

Concurenţă pentru semnătura lui Sergiu Hanca. Are două oferte din Polonia!
Sergiu Hanca traversează o perioadă bună în carieră, iar acest lucru a atras atenţia a doua cluburi din Polonia, care ar dori să îl ia pe mijlocaşul de bandă al lui Dinamo.

Sergiu Hanca a adunat deja două goluri şi trei pase decisive în primele două amicale din Polonia ale lui Dinamo, iar forma sa bună le-a atras atenţia echipelor care au terminat pe primele două locuri în prima ligă din Polonia. Astfel, Jagiellonia şi Legia Varşovia s-au interesat de serviciile mijlocaşului de bandă, care la un moment dat ajunsese şi în circuitul echipei naţionale a României.
Potrivit celor de la gsp.ro, conducerea lui Dinamo le-a transmis cluburilor că preţul lui Hanca este de 500.000 de euro. Polonezii de la Jagiellonia au şansa să îl vadă pe Hanca în meciul direct, când Dinamo are programat un joc amical împotriva vicecampioanei Poloniei pe 11 iulie. Dacă se va transfera în această vară, Hanca ar putea fi al nouălea jucător care părăsește echipa.

Sergiu Hanca, oferte din Polonia după un sezon bun la Dinamo

Sergiu Hanca a terminat sezonul 2017/2018 cu 7 pase decisive, graţie cărora a fost pe locul doi în clasamentul pasatorilor, după Salomao, cu 9 pase, și la egalitate cu Dan Nistor. Cu un sezon înainte strânsese 13 pase decisive! În locul lui Hanca, dinamoviștii au de gând să mai aducă în această vară doi jucători din străinătate. E vorba de un mijlocaș la închidere belgian și de un fundaș dreapta din Republica Moldova.

6 goluri și 7 assist-uri în 38 de meciuri a reușit Hanca în sezonul 2017/2018

4 meciuri a jucat Hanca pentru România


6 iulie 2018

Dinamo a învins aseară formația poloneză Arka Gdynia!

Dinamo a învins aseară formația poloneză Arka Gdynia  cu scorul de 3-0. Marcatorii celor trei goluri au fost, Nistor min 28, Hanca min 50, Popa min 56.
Acesta a fost primul test serios pentru elevii lui Florin Bratu, în Polonia. În primul meci de pregătire, Dinamo a surclasat echipa poloneză de liga a treia KS Olimpia Elblag, prin golurile marcate de Deian Sorescu, Sergiu Hanca, Daniel Popa și Ionuț Șerban.
Echipa antrenată de Florin Bratu va mai juca încă două meciuri amicale în Polonia. După Olimpia Elblag și Arka Gdynia, Dinamo București va mai întâlni, pe 8 iulie, Zaglebie Lubin, locul 7 în play-off-ul campionatului trecut din Polonia, și vicecampioana Jagiellonia, la 11 iulie. “Câinii” vor reveni în țară pe 12 iulie, unde își vor continua pregătirea pentru startul noii ediții a Ligii 1.

5 iulie 2018

FCSB – Dinamo se va juca în etapa a 2-a!!!

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a stabilit programul Ligii 1, sezonul 2018/2019. Astfel, după Adunarea Generală Extraordinară a LPF a urmat tragerea la sorți a “țintarului” pentru stabilirea etapelor Campionatului Național Liga 1 Betano. FCSB – Dinamo se va juca în etapa a 2-a, pe 28 sau 29 iulie, iar CFR Cluj şi FCSB se vor duela în etapa a 8-a.

4 iulie 2018

Variante multiple, nimic concretizat!

S-a auzit de chinezi, de englezi, de arabi, chiar şi de ucraineanul Igor Surkis, s-au vehiculat numele lui Ion Ţiriac, Cornel Dinu, Mircea Lucescu, chiar a stelistului Victor Piţurcă, Adrian Năstase, Simon Maurer (om de afaceri din Braşov, jucător important în piaţa de imobiliare), Ioan Andone şi Marius Niculae merg pe ideea preluării clubului de suporteri, după modelele „socios” de la Bayern München, Benfica Lisabona sau FC Barcelona, unii speră să revină Nicolae Badea, Cristi Borcea plănuieşte şi el revenirea, prin fiul său Patrick, la clubul pe care îl iubeşte atât de mult şi care l-a nenorocit… Variante multiple, nimic concretizat, problema nerezolvată a stadionului care nu se mai face este şi ea o mare piedică în calea rezolvării situaţiei dramatice în care a ajuns Dinamo.
Cele mai serioase negocieri pentru vânzarea lui Dinamo le-a purtat Adrian Thiess.  S-au speculat apoi în presă vrute și nevrute, Ionuț Negoiță a ieșit cu o serie de declarații care n-au sprijinit deloc avansarea negocierilor spre finalizare, și-au dat cu părerea mai multe persoane din club și de pe lângă club, fiecare mai mult cu varianta pe care ar dori-o, nicidecum cu cea reală, tratativele au intrat în impas și apoi într-un con de umbră, artificial creat de vânzarea acțiunilor lui Ionuț Negoiță de fapt, tratativele de vânzare a lui Dinamo continuă, dar într-un mare secret, cerut de șeicii din Emirate cu care negociază în continuare același Adrian Thiess.

13 mai 2018

Dinamo s-a impus în meciul cu FC Botoşani!



Dinamo a învins-o pe FC Botoşani, scor 2-0, în etapa a noua din play-out-ul din Liga 1 Betano. Diogo Salomao a marcat ambele goluri ale “câinilor”.

Moldoveanu a ratat prima ocazie a partidei. Lansat ideal de Salomao, atacantul dinamovist a finalizat dezamăgitor, pe lângă poarta lui Pap.

Trei minute mai târziu, oaspeții au împrăștiat panică în apărarea lui Dinamo, iar șutul lui Vlad Achim a izbit bara transversală. Botoșănenii au continuat să fie periculoși, Mihai Roman fiind aproape de gol din lovitură liberă, execuția sa fiind parată însă miraculos de Penedo.

În minutul 34, Diogo Salomao a deschis scorul pentru Dinamo, marcând cu o execuție simplă, la colțul scurt. Faza a fost precedată de o poziție suspectă de ofsaid în care se afla Daniel Popa

Golofca a fost aproape să egaleze în startul reprizei secunde, dar șutul acestuia din careu s-a dus în plasa laterală.

În cele din urmă, tot dinamoviștii au reușit să marcheze, portughezul Salomao reușind "dubla" cu un șut din interiorul careului.

7 goluri
și 5 pase decisive are Salomao în acest sezon

Dinamo conduce cu autoritate play-out-ul, fiind pe primul loc, cu 41 de puncte. De partea cealaltă, FC Botoșani e pe locul secund, cu 32 de puncte.

6 mai 2018

Doi ani fără PATRICK CLAUDE EKENG!!!



La doar 7 minute după ce Mircea Rednic l-a trimis în teren în confruntarea cu Viitorul, mijlocaşul la închidere de 26 de ani din Camerun s-a prăbuşit pe teren şi a rămas inert. La insistențele lui Rotariu, jucătorii Viitorului au trimis mingea în afara terenului, realizând că este vorba de o problemă gravă. Salvarea pătrunde cu greu pe teren pierzându-se astfel minute prețioase care puteau schimba destinul. Sistemul medical defectuos, medicii, și alte circumstanțe ne fac acum doar sa ne aducem aminte de Patrick.  Acum este într-o lume mai bună cu Cătălin Hîldan, Florea Dumitrache și alți mari Dinamoviști de ai noștrii, plecați și ei spre viața veșnică. Cuvintele sunt de prisos... rămâne doar amintirea vie a unui suflet dedicat meseriei sale...
Odihnește-te în pace Patrick EKENG!!!Te-ai ridicat prea devreme la cer printre îngeri! Vei rămâne mereu în inima noastră!

4 mai 2018

Negoiță a plătit astăzi datoria!!!

După ce Tribunalul a hotărât să se pună poprire pe acțiunile lui Negoiță în baza datoriei de 2.000.000 de euro pe care patronul o are la Badea, săptămâna trecută instanța a admis cererea de încuviințare a executării silite a lui Negoiță.
Ionuț Negoiță putea achita o parte din datorie, 10 procente, și contesta decizia. Acest lucru ar întârziat lucrurile pentru câteva luni, timp în care ar fi putut obține banii din vânzarea clubului.


Patronul dinamovist a decis să pună capăt disputei, achitând suma integrală. Conform legii, odată cu achitarea creanței, Negoiță are drept deplin asupra acțiunilor. Badea va avea în continuare doar calitatea de acționar minoritar.

"Informația dumneavoastră este adevărată. Creanța către domnul Badea a fost plătită integral. Mai mult nu pot să detaliez. Mulțumesc", a confirmat  Alexandru David, președintele lui Dinamo.

30 aprilie 2018

Negoiță rămâne fără acțiuni și nu poate vinde nimic.

Demersul lui Ionuț Negoiță de a vinde Dinamo pare imposibil în acest moment. O decizie definitivă a Judecătoriei Sectorului 3 din București a decis ca șeful de la Dinamo să fie executat silit, în vederea recuperării unei creanțe față de Nicolae Badea, în valoare de două milioane de euro, bani cu care ar fi trebuit să plătească acţiunile cumpărate la SC FC Dinamo 1948 SA. Astfel, cele 92 la sută din acțiuni se întorc la Badea.
În decizia publicată de Judecătorie se precizează că această hotărâre este una fără cale de atac. Mai mult, decizia lui Ionuț Negoiță de a le da și suporterilor acțiuni a fost considerată ilegală, întrucât Negoiță nu poate înstrăina ceva ce se află, din ianuarie 2017, sub sechestru asigurator.
La începutul lui 2017, Badea a obţinut sechestrul asigurător pe acţiunile lui Negoiţă.
În urmă cu o zi, Dinamo anunța, prin intermediul site-ului oficial, că suporterii de la PCH au fost cooptați în Consiliul de administrație. Asociaţia Peluza Catalin Hîldan s-a înfiinţat în anul 2011 și a fost fondată de fanii din peluza care poartă numele fostului căpitan al "câinilor". Demersul venea în contextul în care între PCH și "Asociația Dinamoviști pentru Dinamo" a izbucnit un scandal. Actorul Răzvan Oprea, cel care a iniţiat proiectul "Asociaţia Dinamovişti Pentru Dinamo", îi acuză pe ultrașii din PCH că vor să preia ilegal denumirea asociației.

În ultima perioadă s-a vorbit tot mai des despre un şeic care încearcă să preia clubul de la Ionuț Negoită, prin intermediul lui Adrian Thiess. Pe de altă parte, s-a scris de un potenţial cumpărător grec, printr-un intermediar cipriot.

26 aprilie 2018

Au fost adepţii principiului fapte şi nu vorbe!!!

Până să apară şeicii în "Groapă", în acţionariatul clubului Dinamo a fost cooptată "Asociaţia Peluza Cătălin Hîldan", conform unui comunicat emis pe pagina de facebook a galeriei. La scurt timp a urmat un comunicat pe site-ul oficial al clubului, în care se confirmă informaţia iniţială.


"FC Dinamo Bucureşti anunţă că a cooptat în rândul acţionarilor "Asociaţia Peluza Cătălin Hîldan", oferind noului acţionar şi unul dintre cele cinci locuri în Consiliul de Administraţie al clubului. Astfel, implicarea suporterilor va fi, din acest moment, una directă în viaţa administrativă şi decizională a societăţii. Am apreciat foarte mult că, spre deosebire de alte situaţii, cei de la "Asociaţia Peluza Cătălin Hîldan" au fost adepţii principiului fapte şi nu vorbe.


Ei sunt cei care au ţinut viu spiritul lui Dinamo, prin coregrafii, prin ataşamentul necondiţionat pentru club în ultima vreme, indiferent de rezultate. Dinamo datorează acestor suporteri identitatea şi existenţa sa. Acesta este doar primul pas dintr-un proiect extrem de serios, filtrat până la ultimele detalii, cu o foaie de parcurs care va face ca, în câtiva ani, Dinamo să fie un club modern, organizat după modelul socios, asemenea marilor cluburi ale Europei. Mai multe detalii despre seriozitatea acestui proiect veţi primi, în viitorul apropiat, chiar de la "Asociaţia Peluza Cătălin Hîldan".
Îi invităm pe toţi dinamoviştii să strângă rândurile, uşa lui Dinamo fiind deschisă pentru toţi! Doar uniţi putem scrie istorie!", se arată în comunicatul clubului.

În timp ce unii lideri din Nuova Guardia şi Cornel Dinu susţin un ONG prin care vor să conducă Dinamo în viitorul apropiat, ultraşii din PCH s-au repliat rapid şi au anunţat demararea unui proiect socios personal. Spre deosebire de "aripa Dinu", PCH nu are pretenţia de a conduce clubul, ci devine acţionar în Ştefan cel Mare, primind 0,69% dintre acţiuni. Într-un comunicat postat pe pagina de facebook, ultraşii anunţă că proiectul nu va fi condus de oamenii din galerie, ci de "dinamovişti" de carieră.

20 aprilie 2018

Șeicul e pe drum!!! Vânzarea lui Dinamo ar fi pe ultima suta de metri!!!

Sursele GSP.ro au dezvăluit că șeicul care vrea să cumpere clubul de la Ionuț Negoiță s-ar fi arătat încântat de ce a auzit despre echipa din România.
În plus, conform lui Thiess, arabul ar urma să vină în țara noastră în următoarele zile pentru a semna contractul de cumpărare a clubului alb-roșu.

"Șeicul și-a anunțat disponibilitatea de a veni la București după ce se va semna acordul între toate părțile care reprezintă această vânzare. Va veni cu avionul dânsului. Se va întâlni cu domnul Nicolae Badea, nu înainte de a avea un acord semnat pregătit de avocații dânsului. Va da un interviu unui singur post de televiziune, de aproximativ 10 minute. Va lua masa împreună cu Negoiță și Badea, după care va părăsi România.

Apoi staff-ul desemnat de dumnealui se va ocupa de partea operativă legată de cumpărarea clubului. Domnul Negoiță a fost informat astăzi de mine cine e beneficiarul tranzacției. Încă aștept un răspuns de la domnul Negoiță. Ideea e de a exista un acord între Badea, Negoiță și fondul de investiții al șeicului. Șeicul e un om extrem de potent financiar. Va explica la București jurnaliștilor ce intenții are legat de clubul Dinamo. În maximum 10 zile acesta va veni în România
", a declarat Thiess pentru GSP.

Totuși, în continuare numele acestuia e ținut secret, fapt care alimentează suspiciunile fanilor care privesc cu neîncredere posibila afacere.

"Nu știu ce s-a discutat la întâlnirea dintre domnul Thiess și omul de afaceri arab. N-am apucat să vorbesc cu domnul Thiess. Știu numele șeicului care vrea să cumpere clubul, dar nu pot să-l fac public deocamdată", a declarat Nicolae Badea pentru GSP.ro.