4 ianuarie 2021

Ante Puljic explică care este situația sa! Am fost lăsați ca niște câini, pe drumuri!

 – Ante, ce faci, s-a întâmplat ceva de nu ești la antrenamentele echipei?

– Din păcate, trebuia să plec de duminică, via Amsterdam, de la Split, doar că s-a introdus o regulă nouă în Olanda, prin care nu poți nici măcar tranzita această țară fără test coronavirus negativ. Am tot căutat soluții, am făcut luni dimineață și testul, aștept rezultatul. Sper ca miercuri să fiu la București, o să văd în funcție de rezultat. Cu toate că aceasta nu este singura mea problemă, personală.

– Adică?
– Și dacă vin la antrenamente, eu urmez un program separat de recuperare, întrucât am probleme cu genunchiul. Două-trei etape nu am cum să joc!

– Așa grav este?
– Ceea ce nu se știe este că am jucat cu dureri mari la genunchi încă de la meciul cu Viitorul, de la Constanța, de la o lovitură. O lună și jumătate de chinuri tot mai mari. Am jucat cu injecții în ultimele meciuri, suportând dureri mari. Și înainte de etapa de final cu Clinceni, am vorbit cu „Jerry” Gane: „Mister, mă doare de mor! Risc prea mult”. „Hai, Ante, trage de tine, fă ceva, joacă, n-am cu cine!”, mi-a zis. OK, am strâns din dinți, am făcut alte injecții, și am intrat pe teren. În ultimul sfert de oră m-am gândit că nu voi termina meciul, am vrut să cer schimbare, dar cine să mă schimbe?! Că nu avea cu cine.

Ante Puljic: „Dacă auzi că Pablo a trimis bani, crezi?!”
– Situația ta contractuală care mai e, vei semna diminuarea contractului, ce vei face?
– Eu știu că suporterii DDB vor binele lui Dinamo, fanii au făcut propuneri tuturor jucătorilor, dar este o situație ciudată. O să vedem! Când vin la București, detaliem aceste lucruri cu cei de la club, cu DDB. OK, tăiem salariile, dar pentru ce perioadă? Ce se va întâmpla cu banii din urmă? Dacă voiam să joc doar pentru bani, puteam pleca de multă vreme de la Dinamo! Sau nu mă întorceam.

– În Pablo Cortacero mai ai, mai aveți încredere?
– Problema lui cea mare este că ne-a promis ceva și nu s-a ținut de cuvânt. Situația la Dinamo e mai rea decât cu celălalt patron. Și va fi mai greu, sportiv, pentru Dinamo dacă mai pleacă 3-4 jucători până la startul sezonului. Deja am pierdut mulți jucători, dar încă mai suntem o echipă bună. Plus că ar trebui să mai vină niște transferuri, dar cine să mai vină în situația actuală de la Dinamo?! Săptămâna aceasta va fi decisivă, chiar va fi. Dacă auzi acum că Pablo a pus banii?! (râde cu poftă) Hai că e bună asta, nu? N-ar crede nimeni nici dacă ar vedea suma în cont!

Ante Puljic: „Doamne! Să nu dai tu un salariu de Crăciun!”
– Ce crezi că se va întâmpla cu Dinamo?
– Știe cineva?! Am înțeles că au sosit niște bani în club, nu știu ce se va face cu ei. Nu e o sumă mare, 20-30.000 de euro, de la niște sponsori, habar n-am detalii. Dar măcar să fie de startul sezonului, de testele coronavirus. Sunt multe lucruri anormale la Dinamo. Nu mai știi ce să crezi. De ce ai mai promite bani, „proxima semana”, dacă vrei să distrugi clubul?! Cine ar accepta să-și riște libertatea sau înjurături dacă totul e un scenariu?! Nu mai înțeleg nimic de multă vreme. Totuși, dacă mai pleacă 6-7 jucători, nu știu dacă vom vorbi de retrogradare, dar vor fi probleme uriașe!

– Cum este viața la Dinamo?
– Când e rău, toată lumea vorbește urât de Dinamo. Când e bine, nimeni nu vorbește de bine! Nu există nicio voce care să apere clubul, jucătorii. Dacă iubești clubul, măcar nu-l vorbi de rău! S-au spus multe minciuni printre adevărurile zise. În carieră, am fost pus în fața multor situații, am avut mai multe sau mai puține probleme, dar … Știi ce m-a deranjat cel mai mult?

– Ce anume?
– (se înfurie) Măi omule, a venit Crăciunul, a venit Revelionul, oriunde în lumea asta, se plătește un nenorocit de salariu. De ce? Pentru că este Crăciunul! Indiferent dacă crezi sau nu. E strigător la cer, ne-a atins, pe mine și pe colegi, faptul că am fost lăsați ca niște câini, pe drumuri, gen. Cum poți să-i păcălești pe oameni în așa hal?! Nu e vorba doar de Cortacero aici.

Ante Puljic: „Știe cineva că Nemec joacă având coastele rupte?!”
– Adică?
– Toți de la club sunt vinovați. Te duci și cauți bani, îi găsești. Ne-au tratat ca pe niște „piece of shit”. Poți accepta multe, dar nu și bătaia de joc de Crăciun. Sincer, pe cuvânt, chiar am crezut că Dinamo ne va plăti un salariu de Crăciun. Eu nu vorbesc că mor de foame, dar alții de la club poate nu au avut ce pune pe masă. Și atunci te întrebi: „Merită?”. Toată lumea a dat totul pe teren la Dinamo. Și a primit ce? Știe cineva că Nemec joacă de o perioadă cu două coaste rupte? Sau că Anton joacă doar cu injecții? Sau că Rici Grigore are probleme cu glezna? Le pasă celor de la club?

– Cum se vede situația din interior?
– Cu oricine vorbești de la club, auzi doar: „Nu e vina mea!”, „Nu e treaba mea”, „De ce-mi zici mie?”, „Nu vorbi cu mine”. Păi, a cui e treaba? Du-te și găsește bani! Dacă nu, joacă tu și mă duc eu! Ei stau la birou și așteaptă și sunt supărați. Poate cad banii din cer! Toată lumea e concentrată doar pe ideea de bani, dar nu se face nimic. Poți spune de Bălănescu orice, că am auzit, dar ăla se ducea, se ruga de oameni să dea bani, cum, necum, rezolva! Dacă Nemec poate evolua cu probleme la coaste, fiind acuzat că nu dă goluri, și toți cei de la club să se ducă să rezolve cumva. Fiindcă dacă nu intră banii în maximum 10 zile, poate fi un dezastru.

N-am decis ce se va întâmpla cu viitorul meu, dar este extrem de greu să continuu în actuala situație, de anormalitate. Ceea ce am trăit în 2020 la Dinamo n-am văzut și auzit în viața mea. OK, multe cluburi au probleme cu banii, dar incredibil cum este la Dinamo.

„Supărător este că Dinamo, chiar și cu lotul actual, ar putea să se lupte pentru primele locuri. OK, poate nu la titlu, dar sigur pentru play-off. Cum scoatem capul un pic, ceva nou și rău se întâmplă și cădem. Nu suntem Messi sau Sergio Ramos, am prins și zile proaste, dar la echipă sunt caractere puternice.

La Dinamo e doar stres. Am avut rezultate bune, am adunat energie pozitivă, dar nu e ușor când nu vii cu mintea limpede la serviciu. Iar când se strâng una, două, trei luni fără nimic bun, zici: «Ce naiba, ce fac eu aici?!», atunci când primești doar minciuni și amânări.

Ionel Gane e acolo, încearcă tot ceea ce e bine, dar nu poate motiva jucătorii la nesfârșit, lovindu-se de păcăleli. Nu sunt garanții! Cum să semnezi că nu iei banii și 3 luni, dacă nu ai niște garanții?! Pot lua bani doar cei tineri, dar ce garanții sunt că vor fi plătiți?”


,Dacă mâine nu îmi intră banii în cont, sunt nevoit să plec!

 

Problemele financiare de la Dinamo nu şi-au găsit rezolvare nici în anul 2021, iar unii jucători nu au primit niciun ban de când au semnat contractele. 

Fotbaliştii echipei nu au primit niciun salariu din partea conducătorilor spanioli, iar cei ma mulţi dintre ei ar putea pleca în perioada următoare.

Printre cei care ar putea pleca de la echipă se numără şi spaniolul Juan Camara, care nu s-a prezentat astăzi la reunirea lotului dinamovist. Mijlocaşul este unul dintre cei mai în formă jucători ai echipei în acest sezon.

Acesta le-a dat un ultimatum conducătorilor lui Dinamo pentru a nu pleca din Ştefan cel Mare. Doar 24 de ore îi mai aşteaptă cu banii pe oficialii clubului.

,,Dacă mâine nu văd banii în cont, plec.”, le-ar fi spus acesta unor apropiaţi, potrivit ProSport. Mijlocaşul de 26 încă aşteaptă o urmă de speranţă de la oficialii clubului, dar lucrurile par să fie deja foarte clare.

Juan Camara ar avea mai multe oferte de transfer din Liga 1, nu doar de la Universitatea Craiova.

În Bănie ar fi fost recomandat chiar de Cosmin Contra, cel care l-a antrenat la Dinamo pentru câteva luni. O vorbă bună pentru Camara ar fi pus şi Gică Craioveanu.

13 meciuri a jucat Camara pentru Dinamo în acest sezon competiţional şi a reuşit să înscrie două goluri.

600.000 de euro este cota mijlocaşuli de 26 de ani trecut şi pe la Barcelona, potrivut transfermarkt.com.


3 ianuarie 2021

Suporterii au spus că sunt alături de noi. Încă trebuie să avem speranțe!

 




„Suporterii ne-au spus că sunt alături de noi și că ne susțin. Înțeleg și ei că e o situație foarte grea, dar deocamdată se așteaptă acea infuzie de capital pentru ca lucrurile să se rezolve și să revină la normal. Trebuie să mai avem speranțe, altfel nu avem ce să facem.

Domnul Ionel Gane ne-a transmis că va urma o perioadă grea, decisivă. Dacă nu am mai spera, n-am mai veni aici. Eu nu m-am gândit la plecare, nu vreau să ajung în acea situație. Poate fanii vor aduce niște sponsori să susțină echipa. Preferăm fapte, nu vorbe. Deja suntem într-un film de comedie. Nu dă bine pentru nimeni, se face mult rău și nu înțeleg ce se urmărește.

În subonconștientul nostru, ne gândim că se poate ajunge la o situație dramatică, să retrogradăm sau să intrăm în faliment. Dacă jucătorii vor pleca, alții nu vor veni, la ce situație este. Dacă asta se va întâmpla, vom juca doar noi (n.a - românii) și juniorii. Va fi foarte greu să supraviețuim”, a spus Ricardo Grigore, la plecarea de la Săftica.

Dinamo s-a reunit la Săftica

Jucătorii lui Dinamo s-au reunit azi în vedere reluării sezonului din Liga 1, iar la baza de la Săftica și-au făcut apariția și o parte dintre fani. 

Începând cu ora 10:00, o parte dintre fotbaliștii antrenați de Jerry Gane au sosit la reunirea echipei și au început să se pregătească pentru primul meci din 2021, pe 13 ianuarie, cu Hermannstadt. 

La Săftica au venit și câteva mașini cu suporteri. Fanii din programul DDB, care în ultima perioadă au strâns bani pentru a plăti salariile restante, au venit pentru a-i încuraja pe jucători și pentru a le da asigurări că vor continua să facă eforturi pentru a le da măcar o parte din restanțe.

7 februarie 2020

Ce sansa mi-a dat Dinamo?

„Nu stiu ce e «Doar Dinamo Bucuresti». Asta inseamna ca ma inchid undeva pe Stefan cel Mare si nu mai ies de acolo? Probabil ca e vorba de logo-ul lor (…), chiar nu stiu detalii. Nu m-a excitat niciodata sa devin actionar al unui club de fotbal. De ce? Pentru ca sunt singurul roman din tara asta ca nu se pricepe la fotbal. Adica toti romanii, de la A la Z, se pricep la fotbal, doar eu nu ma pricep. Am spus-o sus si tare. Sa se duca la Hagi, la Petrescu, la cei care se pricep.
Gestul suporterilor este in regula, dar ce inseamna 10 la suta din actiunile lui Dinamo? Eu nu stiam ca Dinamo e pe Bursa. E pe Bursa? Daca nu e scoasa la Bursa, ce fel de actiuni sunt? De unde le iau? Le iau pe strada, le iau in buzunar?
Probabil ca au dat niste bani si vor inapoi o bomboana, ceva, ca sa fie parte din asta. Cu tot respectul ca au facut 100.000 de euro, dar, din cate stiu eu, un club costa milioane si milioane de euro in fiecare an. Nu imi dau seama cum cumpara 10 la suta din actiuni cu 100.000 de euro”, a declarat Tiriac, potrivit Prosport.
„Nu stiu, ce sansa mi-a dat Dinamo in tinerete? Mi-a dat o sansa sa fiu militian, care e in regula si am respectat-o! Si azi sunt foarte mandru ca am fost militian, dar sansa mi-am facut-o eu, cu mainile mele.
Deci, despre ce e vorba? Despre caritate? Fac caritate in fiecare zi a vietii mele! Dar nu cred ca la fotbal e vorba de caritate. (…) Foarte frumos din partea lor ca se gandesc la mine”. a mai spus Tiriac pentru aceeasi sursa.

28 ianuarie 2020

Prunea anunta APOCALIPSA!

Managerul general a vorbit despre situatia de la club.
Dinamo are datorii mari si trebuie sa le rezolve pana in februarie, cand e termenul limita pentru obtinerea licentei. Jucatorii au restante salariale, iar banii obtinuti pentru transferurile lui Nistor si Ciobotariu nu au clarificat situatia.
Florin Prunea a dezvaluit ca sansele pentru play-off sunt infime, iar obtinerea licentei reprezinta inca o problema, pentru ca suma pe care clubul trebuie sa o stranga este foarte mare.
"Jucatorii isi pot depune memoriu, dar nu pot deveni jucatori liberi. Vine licenta, cu asta nu te joci. De asta le-am zis si jucatorilor ca banii oricum ii vor lua, dar macar sa terminam mai sus in clasament.
Mai luam 400.000 de euro, bani importanti. Trebuie sa facem rost de bani, iar acum ne mai trebuie 600.000-700.000 de euro ca sa putem obtine licenta", a spus Prunea la DigiSport.
De asemenea, fostul goalkeeper dinamovist a spus ca sansele la play-off sunt aproape inexistente: "Avem 5% sanse la play-off".

21 ianuarie 2020

Doar arabii si Negoita pot spune daca se va ajunge la un acord.

Sunt multi sceptici care nu cred in vanzarea clubului si in oferta fondului de investitii ADBD.
Mircea Lucescu chiar spunea ca sunt doar “fake news” si dorinta de a-si face publicitate pe seama clubului. Fostul mare jucator si antrenor dinamovist a primit replica din partea lui Ionut Negoita, iar astazi Ana-Maria Prodan, care este apropiata de Claudiu Florica, a vorbit despre negocieri:
„Fiecare e liber sa-si dea cu parerea. Eu n-am nevoie de imagine, nici Claudiu Florica n-are. Nu e vorba de imagine, e o copilarie sa spunem asta. Doar arabii si Ionut Negoita pot spune daca se va ajunge la un acord. Oamenii nu vor ca numele lor sa apara in presa, ei n-au patit acest lucru nici cand au cumparat clubul din Anglia (n.r – Charlton).
Probabil Ionut Negoita nu mai are rabdare, probabil nu mai crede nici el ca va vinde clubul. Nu-l condamn, dar eu stiu ca un astfel de un fond de investitii nu face nimic peste noapte. Daca e un business bun pentru ei, atunci vor face afacerea. Dar daca vor vedea toate alintaturile noastre vor face un pas in spate.
I-as ruga pe cei care spun ca e fake news sa mai astepte. Suporterii dinamovisti ar trebui sa deschida ochii si sa vada ca toata lumea doar vorbeste in presa, dar nimeni nu baga bani la aceasta echipa”, a spus Anamaria Prodan, la GSP Live.

19 ianuarie 2020

NEGOIȚĂ: „LUCESCU SĂ NU SE FACĂ DE RÂS!”

Mircea Lucescu a făcut câteva declarații zilele trecute , care l-au enervat la culme pe conducătorul grupării din Ștefan cel Mare. Lucescu a catalogat drept „fake news” știrea cu posibilii investitori din Emirate interesați de Dinamo și a spus că Badea e singurul care poate prelua clubul. 
Este prima oară când Negoiță are o astfel de ieșire la adresa lui Il Luce, mai ales că a încercat încă de la preluarea grupării să-l atragă la Dinamo, în calitate fie și de consilier personal sau de acționar.  

NEGOIȚĂ: „LUCESCU SĂ NU SE FACĂ DE RÂS!”

Iată ce a declarat Negoiță, în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor: „Ce m-a deranjat cel mai tare este dezinformarea că eu n-aș spune adevărul vizavi de Dinamo. Apoi a zis că datoriile reale ar fi de 6,7 milioane de euro. N-am o problemă apropo de faptul că face PR altora, poate s-a apucat de treaba asta după ce a lăsat antrenoratul deoparte. N-am ranchiuni vizavi de domnul Badea, de asemenea, domnul Lucescu indicându-l ca potențial salvator al lui Dinamo. Îmi dau tot concursul față de domnul Badea sau altcineva care să preia Dinamo! 
A mai zis că sunt fake news chestiile legate de șeici, de fondurile de investiții. Sunt mai mult de acord decât împotrivă cu acest subiect. 
Înainte să fac anunțul că vând Dinamo pe un leu, l-am sunat și am încercat să discut cu dânsul, că poate are idei, să găsim o soluție pentru viitorul clubului, un sfat, ceva. Ciudat e că nu mi-a mai răspuns la telefon! Eu înțeleg că toată lumea vrea să-și țină banii în buzunar, iar în fotbal sunt doar persoanele care vor doar să primească, nu și să dea ceva înapoi la fotbal.
Nu știu dacă dânsul a făcut ceva pentru Dinamo, la rivale se tot duce, par ciudate prezențele dânsului acolo! Și-a făcut abonament la cele două entități ale suporterilor dinamoviști, socios, să dea 3 lei, 5 lei ceva?! Mă așteptam ca dânsul să fie printre primii în acele organizații, nu să se înscrie în corul mincinoștilor care dezinformează! Dacă e mai pregătit ca ANAF-ul, acolo Dinamo apare că are datorii de 2 milioane de euro, se poate verifica, să ne spună și nouă. Sunt chestiuni publice, la vedere.  
Dacă nu face mare lucru pentru Dinamo, să nu se facă de râs, că are o vârstă respectabilă, să vorbească mai puțin, să nu mai dezinformeze, că e plin fotbalul românesc de dezinformatori. Mi-e teamă că devine penibil, așa că măcar să se abțină. Dacă vrea să facă ceva concret pentru Dinamo, atunci să facă ceva palpabil! Cei ce nu fac nimic, pentru Dinamo măcar să tacă!”, a declarat Ionuț Negoiță pentru GSP.ro. 

Un alt „câine”, la un pas de revenirea în „Groapă”

Dinamo speră să salveze sezonul pe ultima sută de metri, așa că încearcă să mute cât mai inspirat pe piața transferurilor. „Câinii” speră să readucă la echipă jucătorii care s-au făcut remarcați în tricoul alb-roșu în trecut.

După întoarcerea lui Lazăr în Ștefan cel Mare, se pare că a venit rândul lui Antun Palic să se gândească la o revenire la Dinamo.
„Momentan, studiez toate opțiunile, sunt acasă. Dinamo a avut și are un loc special în inima mea. Nu pot să uit că am fost căpitanul echipei, că am câștigat un trofeu, Cupa Ligii, derby-urile sau că am marcat contra rivalilor. Am văzut că s-a întors și Lăzărică, e și Puljic, sunt jucători de calitate. Dinamo trebuie să iasă din pasa proastă în care e, merită un destin bun”, a mărturisit Antun Palic.
Antun Palic, 31 de ani, a devenit liber de contract după ce înțelegerea sa cu Sheriff Tiraspol s-a încheiat.

18 ianuarie 2020

AMICAL ÎN SPANIA. Dinamo București vs Bochum 1-1.

Dinamo București a încheiat la egalitate (scor 1-1) partida amicală cu Bochum, locul 14 în liga secundă a campionatului din Germania ,disputată în această după-amiază pe "Stadio Municipal La Linea", în cadrul stagiului de pregătire în Spania.
Golul dinamoviștilor a fost înscris de Deian Sorescu, în minutul 27, din lovitură liberă de la marginea careului, pentru Bochum marcând Tom Weilandt (65).

Piscitelli – Moura, M. Popescu, R. Grigore, Skovajsa – N'Diaye – Mihaiu, Mrzljak, Fabbrini, Sorescu – D. Popa au evoluat din primul minut pentru echipa antrenată de Dusan Uhrin, iar după pauză au mai jucat Corbu, Bejan, Puljic, Sin, Răuță, I. Filip, Moldoveanu, Bani, V. Lazăr și  Perovic.

 A fost al doilea joc al dinamoviștilor în Spania, după 0-1 cu Dynamo Dresda (Germania), următorul meci amical fiind programat luni, 20 ianuarie, împotriva croaților de la Osijek.

Asta cu șeicii la Dinamo e FAKE NEWS!

Mircea Lucescu, un adevărat simbol al „câinilor”, nu crede în varianta ca Ionuț Negoiță să cedeze pachetul majoritar de acțiuni unui fond de investiții arab. De asemenea, „Il Luce” susține că singurul care ar putea revitaliza Dinamo este Nicolae Badea, fost președinte al secției de fotbal, dar și cel care a împiedicat construirea unui nou stadion în „Ștefan cel Mare”.




„Dinamo are nevoie de susținere, cred că știrea cu șeicii care vin ca investitori e un fake news…Sunt foarte mulți care și fac publicitate, apar în presă, încep să fie cunoscuți. Eu până nu văd că se face acest lucru, nu cred. Consider în continuare că singurul om care ar trebui să preia Dinamo este Nicolae Badea. Cu el, după anii 90, Dinamo a avut cele mai bune rezultate.
Cunoaște foarte bine situația…Ceea ce spune Negoiță nu e adevărat, la club sunt vreo opt-nouă milioane de euro datorii și nimeni nu știe unde sunt banii, iar faptul că jumătate din baza Săftica a fost luată și e proprietate privată mi se pare o chestie incredibilă, dar în țara asta se poate ce vrei. Sigur, de la particular la particular se poate face orice, dar de la particular la stat…Da, este interesat domnul Badea să vină, în jurul său există ceva interes, în condițiile în care-și asumă asta, că sunt încregături juridice, nici nu știi ce iei”, a spus Mircea Lucescu.