„Vreau să vă explic de ce nu am mai semnat cu Dinamo. Înainte să vin la Bucureşti pentru a da probe la Dinamo, mi-am întrebat impresarul ce poate să îmi ofere clubul din punct de vedere financiar. El mi-a spus că îmi vor da 10.000 de euro pe lună dacă sunt în regulă din punct de vedere fizic şi dacă o să le placă ceea ce văd la antrenament. L-am întrebat: „Eşti sigur?”. Mi-a răspuns: „Da! Foarte sigur. Am vorbit cu preşedintele lor, cu Adrian Mutu!”. I-am spus că vin în probe pentru acest salariu”, a spus Aissati pentru Fanatik.
„După al doilea antrenament, Mutu şi antrenorul Contra mi-au zâmbit şi mi-au spus că vor să mă păstreze. Le-am cerut apoi să îmi trimită contractul! Mi-au zis că îmi dau contractul şi că a doua zi urmează să fac vizita medicală, după care trebuia să semnez. Eu mă aşteptam să primesc un contract cu suma promisă agentului meu, adică 10.000 de euro pe lună. Mă gândeam deja că sunt jucătorul lui Dinamo, dar seara mi-au trimis contractul şi am rămas şocat! Mi-au propus în acte 4.000 de euro salariu”, a adăugat mijlocaşul ofensiv.
„Am rămas şocat de-a dreptul! Am crezut că poate este o greşeală şi mi-am sunat impresarul. Acesta mi-a răspuns: „Nu este o eroare, ştii şi tu cum este în fotbal. Începi cu un salariu mai mic şi apoi creşti!”. Nu am fost de acord şi l-am pus să vorbească din nou cu Mutu şi să-i spună că, dacă nu primesc salariul promis iniţial, nu voi semna. Mutu a reacţionat imediat: „Ce, eşti nebun?! Nu putem plăti o asemenea sumă!” Apoi, mi-a dat mie poze cu discuţiile dintre ei în care agentul meu îl asigura că sunt dispus să vin pentru 3.000 de euro pe lună.”
„Am rămas uluit când am văzut asta şi mi-am sunat impresarul. I-am spus că mie nu îmi place să mint, că el a minţit pe la spatele meu şi nu este normal pentru mine şi Dinamo ce s-a întâmplat. Am mai purtat apoi o discuţie cu Mutu în care i-am transmis că pentru 4.000 de euro nu pot semna pentru că am familie şi banii ăştia îi pot lua şi în Olanda. Mi-am concediat impresarul care mi-a făcut această problemă cu Dinamo şi azi am semnat cu o formaţie din Turcia”, a mai spus Aissati

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu