14 noiembrie 2017

Se face! Transferul lui Nemec la FCSB a fost confirmat de Becali!

Becali a confirmat transferul. Suma pe care o va plăti şi detaliile din contractul oferit atacantului nostru.
Gigi Becali, patronul FCSB, a confirmat că s-a înţeles cu Dinamo transferul lui Adam Nemec. Suma pe care o va achita finanţatorul vicecampioanei se ridică la 300.000 euro, scrie gsp.ro.
Interesul lui Becali pentru Nemec nu este nou, iar acum mutarea a fost făcută publică de patronul FCSB, profitând de faptul că Ionuţ Negoiţă va pleca de la Dinamo. Totuşi, rămâne ca şi fotbalistul slovac să accepte oferta "roş-albaştrilor".

"Acum că domnul Negoiţă spune că lasă clubul, pot confirma că ne-am înţeles cu Dinamo pentru Nemec. E adevărat că purtăm discuţii cu jucătorul. Nu suntem departe să ne înţelegem. Dar eu, cum am mai spus, nu fac licitaţii nici cu jucători, dar nici cu alte cluburi", a spus Gigi Becali pentru gsp.ro.


Nemec ar urma să câştige un salariu de 250.000 de euro pe an, plus o primă de instalare în valoare de 100.000 de euro, conform sursei citate. Ar fi al doilea fotbalist care ajunge de la Dinamo la FCSB în doi ani, după Gnohere.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu