23 iulie 2019

Război total între Prunea și Rednic!!!

Florin Prunea a lansat un atac dur la adresa lui Mircea Rednic după ultimele evenimente de la Dinamo. Managerul general din Ştefan cel Mare crede că fostul antrenor este vinovat de atât de criza prin care trece clubul din Ştefan cel Mare, cât şi războiul dintre suporteri şi şefii grupării alb-roşii.
"Rednic este principalul instigator şi am dovezi clare. Cei care au venit cu torţe la casa lui Bălănescu, i-au speriat familia, au vopsit maşini, au venit de la Rednic de acasă, sunt suporteri care au recunoscut asta.
Am avut o discuţie cu Ionuţ Negoiţă şi nu trebuie să mai ascundem mizeria sub preş! Acest profitor şi fiica lui au căpuşat clubul Dinamo! Au încasat sute de mii de euro din comisioane! Fabbrini a fost îndepărtat de la Dinamo pentru că transferul nu s-a făcut prin firma fiică-sii. Aceeaşi regie şi la Gnohere şi la Salomao şi au încercat şi cu Montini acum", au fost acuzaţiile de o mare gravitate aduse de Prunea la emisiunea Fotbal Club.

Florin Prunea cere ca Mircea Rednic să fie anchetat pentru instigare la violenţă

Oficialul lui Dinamo a continuat pe acelaşi ton şi susţine că Mircea Rednic ar trebui anchetat de autorităţi pentru evenimentele de la partida dintre Dinamo şi Universitatea Craiova.


"Autorităţile statului trebuie să intervină pentru că a fost instigare la violenţă, iar Eugen Neagoe putea să moară. Nu ne putem juca, dacă nu se intervine, lucrurile o vor lua razna, aici e o bombă cu ceas. M-a durut când Neagoe era întins pe jos şi se striga ”demisia”, ăştia nu sunt oameni. Nu ne vom da la o parte, cineva va trebui să plătească pentru asta! 
Această atmosferă este întreţinută de Mircea Rednic, merg până în pânzele albe ca să demonstrez asta. E de un cinism inimaginabil - cică s-a interesat de starea lui Neagoe. Trebuia să iasă primul şi să potolească spiritele.
Acum nu vor mai sifona bani de la Dinamo! Acest club nu trebuia să accepte bani împrumut de la el şi vă asigur că banii s-au dat înapoi. Primul lucru a fost să ia banii înapoi pe loja închiriată pe Arena Naţională.
Băi, fomică, băi, dolărică, cât ai furat anii ăştia? Ăsta nu mai e antrenor, ăsta vindea şi câinii de la Săftica. Am documente, ce s-a întâmplat cu contractele unor jucători. De dimineaţa până seara se ocupau doar de transferuri şi comisioane, nu le-a spus nimeni că nu e ograda lor aici. Aici au dictat doar el şi fiică-sa. A fost jaf armat şi urma o nouă campanie, pentru că el dădea afară aceiaşi jucători şi iar lua comisioane", a fost rechizitoriul lui Florin Prunea.

Mircea Rednic, răspuns dur pentru Florin Prunea. ”Nu știam că este și prost!”

Rednic a intrat în direct în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal. Întrebat ce face, tehnicianul a început cu o glumă ironică, după ce Prunea a zis că ”a vândut și câinii de la Săftica”. ”Întrețin câinii pe care i-am luat de la Dinamo. Unul e de pe vremea în care am luat campionatul”, a fost replica lui Rednic.
Am fost atacat nepermis și o să-l dau în judecată. Zicea că are probe. Eu aveam o impresie despre Prunea, dar nu știam că este și prost! Este chiar prost și-l expun cei de acolo. Biroul său este la 10 metri de contabilitate. Să se ducă si să vadă. El vorbește de sute de mii, comisioane. La Matic s-au dat comisoane în patru tranșe.

Tot la contabilitate să vadă cum am renunțat la salariu. Credeți că am împrumutat clubul că-mi era drag Negoiță? NU, pentru că nu aveam bani. Și, decât să ne împrumtăm, ca alții, pe la Gigi Becali sau pe la bănci, am zis să ajut clubul”, a spus Rednic la Digi Sport Matinal.
Rednic a vorbit și despre relația pe care o are cu suporterii ”cânilor”.
Domnul să vină să probeze, să vină cu martori. Legătura cu suporterii e una bazată pe respect. Eu pot să cumpăr suporterii lui Dinamo? El a trecut de pomană pe la Dinamo.
Ăstia sunt suporteri, nu poți să-i judeci tu. Negoiță, asta vrea, Dănciulescu are coloană și l-au găsit pe Prunea, gură mare”, a mai spus Rednic.

Mircea Rednic îl va da în judecată pe Florin Prunea



Mircea Rednic susține că Florin Prunea încasează bani mulți de la Dinamo și e convins că acesta va plăti pentru acuzațiile făcute. Antrenorul îl va da în judecată pe actualul manager al ”câinilor”.
Stai, Florine, adu sponsor. Tu, cât iei pe lună? Atât a luat fiica-mea în 8 luni! Pe hârtii, nu cu vrăjeli. Da, domnu’ Prunea! Și, tu, cei ai făcut? Că doar ieși și acuzi. Îl voi da in judecată.
Să vină cu dovezile alea, abia îl aștept! Plătești, domnul Prunea! E prostuț băiatul. Să vină cu dovezi la ce a zis. Impostor, căpușar, acuzații care n-au nicio acoperire!”, a încheiat Rednic.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu