6 ianuarie 2021

Mi-aș fi dorit să-mi iau la revedere pe teren, ajutând echipa.

 


Abdoulaye Ba, declarație de dragoste pentru fanii lui Dinamo 

„În urmă cu patru luni am ajuns la Dinamo și acum e timpul să pun punct. Vreau să le mulțumesc colegilor, antrenorilor și membrilor staff-ului, alături de care am petrecut fiecare zi, antrenament după antrenament, angajaților clubului și fanilor din DDB care m-au susținut și m-au respectat din prima zi. 

Mi-aș fi dorit să-mi iau la revedere pe teren, ajutând echipa. Vă îmbrățișez pe toți <câinii roșii> și vă voi purta mereu în inimă”, a scris senegalezul pe contul său de Instagram.

Abdoulaye Ba a jucat trei meciuri în Liga Campionilor 

În vârstă de 29 de ani, senegalezul Abdoulaye Ba a început fotbalul la nivel de seniori la FC Porto, alături de care a câștigat și campionatul în Portugalia, în sezonul 2012-2013. Portughezii l-au mai împrumutat la Covilha, Coimbra, Vitoria Guimaraes, Rayo Vallecano, Fenerbahce, Alanyaspor și 1860 Munchen, iar în 2017 a fost cedat definitiv în Spania, la Rayo, unde a evoluat și pentru Deportivo La Coruna.

În 2013, când Porto lua campionatul, Ba, fundaș de 1,97 m, era cotat la trei milioane de euro. Atunci, Ba a prins 21 de meciuri pentru Porto, dintre care trei în Liga Campionilor.

12.261 de membri sunt în programul DDB 

Suporterii din programul DDB, singurii care au virat bani către jucătorii lui Dinamo, în condițiile promisiunilor deșarte ale lui Pablo Cortacero, au făcut anunțul intrării într-o nouă etapă a proiectului. Fanii sunt pe cale să perfecteze două parteneriate care vor aduce în bugetul clubului aproape un milion de euro anual.

"URMĂTORUL NIVEL: PARTENERIAT STRATEGIC PENTRU DDB. Comunitatea DDB atrage tot mai multe resurse, așa că am intrat în atenția marilor branduri internaționale! Prima VESTE BUNĂ a anului.

Ne pregătim să semnăm contracte de sponsorizare cu două companii multinaționale foarte importante, una din domeniul auto și cealaltă din domeniul financiar, care vor deveni astfel PARTENERII STRATEGICI AI DDB", se arată în comunicatul suporterilor dinamoviști, publicat pe pagina de Facebook "Peluza Cătălin Hîldan-Dinamo".

Fără a da numele companiilor care se vor implica cu bani la Dinamo, cei din DDB au scos în evidență faptul că și suporterii vor avea de câștigat în urma acestor parteneriate. "Legat de numele celor două companii, vom reveni cu amănunte în perioada care urmează, motivele fiind lesne de înțeles. Câteva detalii acum. Cele două mari companii își vor lega numele de comunitatea DDB. Din cele două parteneriate, DDB va avea de câștigat peste 800.000 €/an! Devenim din ce în ce mai puternici, așadar!

În discuțiile cu producătorul auto am stabilit ca pentru toate meciurile pe care le vom juca acasă să punem în vânzare biletele pe Arena Națională. Prețul unui bilet rămâne de 5 lei, iar PARTENERUL STRATEGIC al DDB va oferi mai multe premii atractive, dintre care cel mai important va fi UN AUTOTURISM".

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu