23 iulie 2019

Război total între Prunea și Rednic!!!

Florin Prunea a lansat un atac dur la adresa lui Mircea Rednic după ultimele evenimente de la Dinamo. Managerul general din Ştefan cel Mare crede că fostul antrenor este vinovat de atât de criza prin care trece clubul din Ştefan cel Mare, cât şi războiul dintre suporteri şi şefii grupării alb-roşii.
"Rednic este principalul instigator şi am dovezi clare. Cei care au venit cu torţe la casa lui Bălănescu, i-au speriat familia, au vopsit maşini, au venit de la Rednic de acasă, sunt suporteri care au recunoscut asta.
Am avut o discuţie cu Ionuţ Negoiţă şi nu trebuie să mai ascundem mizeria sub preş! Acest profitor şi fiica lui au căpuşat clubul Dinamo! Au încasat sute de mii de euro din comisioane! Fabbrini a fost îndepărtat de la Dinamo pentru că transferul nu s-a făcut prin firma fiică-sii. Aceeaşi regie şi la Gnohere şi la Salomao şi au încercat şi cu Montini acum", au fost acuzaţiile de o mare gravitate aduse de Prunea la emisiunea Fotbal Club.

Florin Prunea cere ca Mircea Rednic să fie anchetat pentru instigare la violenţă

Oficialul lui Dinamo a continuat pe acelaşi ton şi susţine că Mircea Rednic ar trebui anchetat de autorităţi pentru evenimentele de la partida dintre Dinamo şi Universitatea Craiova.


"Autorităţile statului trebuie să intervină pentru că a fost instigare la violenţă, iar Eugen Neagoe putea să moară. Nu ne putem juca, dacă nu se intervine, lucrurile o vor lua razna, aici e o bombă cu ceas. M-a durut când Neagoe era întins pe jos şi se striga ”demisia”, ăştia nu sunt oameni. Nu ne vom da la o parte, cineva va trebui să plătească pentru asta! 
Această atmosferă este întreţinută de Mircea Rednic, merg până în pânzele albe ca să demonstrez asta. E de un cinism inimaginabil - cică s-a interesat de starea lui Neagoe. Trebuia să iasă primul şi să potolească spiritele.
Acum nu vor mai sifona bani de la Dinamo! Acest club nu trebuia să accepte bani împrumut de la el şi vă asigur că banii s-au dat înapoi. Primul lucru a fost să ia banii înapoi pe loja închiriată pe Arena Naţională.
Băi, fomică, băi, dolărică, cât ai furat anii ăştia? Ăsta nu mai e antrenor, ăsta vindea şi câinii de la Săftica. Am documente, ce s-a întâmplat cu contractele unor jucători. De dimineaţa până seara se ocupau doar de transferuri şi comisioane, nu le-a spus nimeni că nu e ograda lor aici. Aici au dictat doar el şi fiică-sa. A fost jaf armat şi urma o nouă campanie, pentru că el dădea afară aceiaşi jucători şi iar lua comisioane", a fost rechizitoriul lui Florin Prunea.

Mircea Rednic, răspuns dur pentru Florin Prunea. ”Nu știam că este și prost!”

Rednic a intrat în direct în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal. Întrebat ce face, tehnicianul a început cu o glumă ironică, după ce Prunea a zis că ”a vândut și câinii de la Săftica”. ”Întrețin câinii pe care i-am luat de la Dinamo. Unul e de pe vremea în care am luat campionatul”, a fost replica lui Rednic.
Am fost atacat nepermis și o să-l dau în judecată. Zicea că are probe. Eu aveam o impresie despre Prunea, dar nu știam că este și prost! Este chiar prost și-l expun cei de acolo. Biroul său este la 10 metri de contabilitate. Să se ducă si să vadă. El vorbește de sute de mii, comisioane. La Matic s-au dat comisoane în patru tranșe.

Tot la contabilitate să vadă cum am renunțat la salariu. Credeți că am împrumutat clubul că-mi era drag Negoiță? NU, pentru că nu aveam bani. Și, decât să ne împrumtăm, ca alții, pe la Gigi Becali sau pe la bănci, am zis să ajut clubul”, a spus Rednic la Digi Sport Matinal.
Rednic a vorbit și despre relația pe care o are cu suporterii ”cânilor”.
Domnul să vină să probeze, să vină cu martori. Legătura cu suporterii e una bazată pe respect. Eu pot să cumpăr suporterii lui Dinamo? El a trecut de pomană pe la Dinamo.
Ăstia sunt suporteri, nu poți să-i judeci tu. Negoiță, asta vrea, Dănciulescu are coloană și l-au găsit pe Prunea, gură mare”, a mai spus Rednic.

Mircea Rednic îl va da în judecată pe Florin Prunea



Mircea Rednic susține că Florin Prunea încasează bani mulți de la Dinamo și e convins că acesta va plăti pentru acuzațiile făcute. Antrenorul îl va da în judecată pe actualul manager al ”câinilor”.
Stai, Florine, adu sponsor. Tu, cât iei pe lună? Atât a luat fiica-mea în 8 luni! Pe hârtii, nu cu vrăjeli. Da, domnu’ Prunea! Și, tu, cei ai făcut? Că doar ieși și acuzi. Îl voi da in judecată.
Să vină cu dovezile alea, abia îl aștept! Plătești, domnul Prunea! E prostuț băiatul. Să vină cu dovezi la ce a zis. Impostor, căpușar, acuzații care n-au nicio acoperire!”, a încheiat Rednic.

22 iulie 2019

Florin Prunea: Suporterii lui Dinamo sunt niste animale!

Florin Prunea a dezvăluit că Eugen Neagoe a fost afectat de ostilitatea arătată de către suporteri încă din primele zile la Dinamo.
„A fost la un pas de o mare tragedie. Atâta ură n-am văzut în viața mea. Dacă ai ajuns să vorbești și de Cornel Dinu în felul în care s-a vorbit... pentru un simplu sport. Totul e bine când se termină cu bine și de fotbal nu cred că mai are rost să mai vorbim în situații din acestea de viață și de moarte.
E normal să fie afectat (n.r. Eugen Neagoe), a fost afectat din prima zi, dar n-am știut că se va ajunge aici, că dacă știam ne lăsam naibii de fotbal. L-am avut și coleg de echipă, un jucător puternic, nu am crezut că poate ajunge aici. Atâta ură... nu pot să înțeleg. Păi, ăsta e Dinamo? Eu nu mai recunosc clubul ăsta.
Îl sfătuiesc pe Eugen Neagoe să se odihnească, să nu murim pe stadioane. A venit aici săracul să muncească, să facă treabă, dar atâta ură... nu pot să înțeleg. În momentul de față suntem în stare de șoc. Am auzit-o pe doctoriță când a spus că era foarte aproape de o nenorocire”, a spus Florin Prunea, la TV Digi Sport.

AR PUTEA PLECA DE LA DINAMO

În ceea ce privește viitorul clubului, Florin Prunea a anunțat că se va gândi serios la demisie. 
„Trebuie să ne liniștim cu toții, dar de mâine după amiază să ne apucăm de treabă. Mă gândesc și eu serios dacă să mai continui. Nu sunt de acord cu atâta ură. Aș vrea să fiu alături de băieți, toată lumea este îngrijorată.
Mă așteptam totuși la suporterii dinamoviști să fie mai înțelegători. S-a adunat atâta ură și nu înțeleg... clubul ăsta e ca o bombă care stă să explodeze”, a spus Florin Prunea. 

18 iulie 2019

Claudiu Florică, primele declarații despre negocierile cu Ionuț Negoiță!

Ionuț Negoiță, finanțatorul lui Dinamo, a anunțat marți la că în aproximativ o lună clubul va avea un nou patron, iar favorit este omul de afaceri Claudiu Florică.


Claudiu Florică este în pole-position pentru a cumpăra Dinamo. Acesta a dat azi detalii despre negocierile cu Ionuț Negoiță și a dezvăluit ce planuri are pentru formația roș-albă.

Da, mă interesează în continuare clubul Dinamo. Sunt rezervat spre optimist că voi deveni patron. Dar nu într-o lună cum spune domnul Negoiță. Va mai dura încă puțin preluarea. Mă voi implica doar dacă voi putea duce Dinamo mai sus, acolo unde îi este locul.
Am avut și am discuții cu suporterii. Am o relație specială cu ei, dat fiind faptul că și eu sunt dinamovist. Există deja un audit. Lucrurile sunt în regulă cu licențierea, cu ANAF-ul. Baza de la Saftică este și ea inclusă în tranzacție”, a declarat Claudiu Florică pentru Radio Dinamo.

 Claudiu Florică este un controversat om de afaceri, trimis în judecată de către DNA în dosarul Microsoft pentru spălare de bani, are în acest moment cele mai mari șanse să preia Dinamo. Deși are probleme serioase cu justiția, Florică ar vrea să cumpere Dinamo pentru fiul său, care este pasionat de fotbal. Florică negociază cu Negoiță preluarea a 51% din acțiunile clubului. Negoiță ar rămâne acționar minoritar, cu un procent de 42%.

16 iulie 2019

Dinamo e umilită în prima etapă!

Dinamo umilită de puștii lui Hagi, 5-0, posesie 80-20, Dinamo fără orizont în primul meci al etapei cu neaGoe pe bancă. Umilința continuă în era Negoiță, Dinamo e umilită de propria conducere de câțiva ani, e umilită de o adunătură de profitori, de o adunătură de incapabili, impotenți pe plan sportiv. Negoiță, nu ne mai distruge echipa pe care o iubim atât de mult, ia-l pe Bălănescu, Prunea, Neagoie și duceți-vă, duceți-vă cât mai departe de Dinamo.
Ce spune Prunea despre umilința din meciul de aseară!

”Un cosmar pentru noi, trebuie sa-l uitam, sa-l analizam si trebuie sa intelegem cu totii ca Dinamo inseamna si suporteri. Si trebuie sa ii intelegem si pe suporteri cand se manifesta, dar din punctul meu de vedere au fost civilizati, am stat de vorba cu ei, s-au evacuat in liniste si au plecat acasa. Nu ei sunt vinovati, noi suntem, cei care sunt in momentul de fata aici pentru ceea ce s-a intamplat in aceasta seara.
Ne asteapta un meci greu cu Craiova, trebuie sa fim aproape de baieti, aproape de antrenori, mergem mai departe si trebuie sa facem tot ce putem sa castigam acest meci. Este inadmisibil modul cum ne-am prezentat in aceasta seara. Este inadmisibil si nu as vrea sa mai existe o seara ca aceasta. Dupa un asemenea meci e greu de vorbit, erau toti cu capul plecat in vestiar, sunt constienti pentru ca sunt jucatori profesionisti, au si ei familii, erau cu capul jos toti.
 Oamenii au fost civilizati, au plecat linistiti acasa, oamenii se manifesta. Suporterii lui Dinamo nu mai au rabdare. Au avut o atitudine civilizata, dupa aceea s-au evacuat, s-au ajutat, erau si femei cu copii.
(Ti s-a cerut demisia, atat tie, cat si lui Neagoe…) Nu avem ce sa facem. Daca aceasta va fi solutia, probabil ca va veni si ea, dar eu nu voi renunta. Si nici antrenorul nu va renunta, pentru ca am venit aici sa facem o treaba. Sigur ca va fi mult mai greu fara suporteri langa noi, dar pana la urma tot o vom face. Noi ne-am intalnit si inainte de meci cu suporterii. Oamenii au dreptate, sunt oameni civilizati, nu sunt niste vagabonzi, sunt oameni care au familii acasa, au copii, care cheltuie milioane si vin in fiecare saptamana dupa noi si eu cred ca trebuie sa ii respectam. Ne pare rau ce s-a intamplat si imi cer scuze in numele tuturor”, a declarat Florin Prunea.
EUGEN NEAGOE: ”Este prima data cand traiesc asemenea umilinta. Sincer, nu avem niciun alibi, nu putem sa vorbim despre absolut nimic. Este o rusine tot ce s-a intamplat pe teren in aceasta seara. (n.r. ca fanii i-au cerut demisia) Ce sa le transmit fanilor? Inca din primul moment, cand am venit pe aici, nu m-au dorit. Din ce-mi aduc eu aminte, doi ani de zile Dinamo n-a intrat in play-off. Eu am spus ca fac tot ce tine de mine sa o duc in play-off.
Este primul joc… intr-adevar, am pierdut intr-o maniera rusinoasa, dar lucrurile se pot intampla. Peste cinci zile urmeaza un alt meci si, cu o victorie, altfel stau lucrurile. Nu a mers absolut nimic, a fost rusine, o umilinta. Imi asum ce s-a intamplat. I-am felicitat pe cei de la Viitorul, bravo lor, au avut o atitudine foarte buna. A fost o seara foarte buna pentru ei si o rusine pentru noi. Dupa golul doi, jucatorii si-au pierdut increderea, nu am mai facut absolut nimic”, a declarat Eugen Neagoe la finalul partidei pentru Telekom.

13 ianuarie 2019

Jordan Mustoe (27 de ani) a semnat cu Dinamo!



Jordan Mustoe (27 de ani) a semnat cu Dinamo. Fotbalistul britanic şi-a pus semnătura pe contractul cu formaţia alb-roşie chiar în Antalya, unde "câinii" au cantonamentul în care pregătesc a doua parte a sezonului. Mustoe şi-a pus semnătura pe o înţelegere valabilă două sezoane, după ce a trecut fără probleme vizita medicală.


Mustoe, legitimat ultima dată la SJK Seinajoki, în Finlanda, a postat prima poză cu tricoul lui Dinamo pe un site de socializare. Lângă el, agentul care l-a reprezentat la discuţiile cu 'câinii', Laurette Nogo, soţia fotbalistului Salif Nogo. Mustoe este primul englez din istoria formaţiei din "Ştefan cel Mare".

Fundaşul e al optulea fotbalist adus de Mircea Rednic în Ştefan cel Mare, de la revenirea "Puriului". Mustoe este primul englez din istoria formaţiei din "Ştefan cel Mare". Apărătorul stânga este cotat la "doar" 150.000 de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com. Liverpool, Wigan, Barnet, Morecambe, Carlisle, Bury, Wycombe, Accrinton şi Westerlo sunt cluburile pe la care a trecut în carieră Mustoe.

Reda Jaadi, Naser Aliji, Ioan Filip, Rachid Ait-Atmane, Simon Zenke, Mattia Montini şi Gregory Tade au fost aduşi de Rednic în Ştefan cel Mare, însă atacantului francez trecut pe la CFR şi FCSB i-a fost deja reziliat contractul din cauza unor probleme medicale.

12 ianuarie 2019

OFICIAL. Reda JAADI la Dinamo!

FC Dinamo București și Royal Antwerp FC au ajuns la acord pentru transferul definitiv al mijlocașului belgian Reda Jaadi la clubul din Ștefan cel Mare.
Format la Standard Liege chiar în perioada în care Mircea Rednic era antrenorul principal al echipei belgiene, Reda Jaadi a mai evoluat în carieră pentru Dessel Sport, Vise, Mechelen și Royal Antwerp.
Noul jucător al echipei din Ștefan cel Mare a efectuat în această dimineață vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS) din Capitală și se va alătura lotului dinamovist în cantonamentul programat în Antalya până în 25 ianuarie.
20 de meciuri a adunat Jaadi pentru Antwerp, sezonul trecut, în prima ligă a campionatului belgian, marcând două goluri. În prima parte a acestui sezon a evoluat doar în partida Antwerp vs Waasland-Beveren, scor 0-2, în luna decembrie a anului trecut.
24 de ani va împlini Jaadi, luna viitoare, pe 14 februarie. Internațional de juniori, Jaadi a jucat pentru reprezentativele U18 și U17 ale Belgiei.
6 este numărul echipelor din cariera lui Reda Jaadi: Standard Liege, Dessel Sport, Vise, Mechelen, Royal Antwerp și, de astăzi, DINAMO BUCUREȘTI.
"Are ambiție mare, șut la poartă, eu cred că are posibilitatea să crească la Dinamo. Are capacitate de efort foarte mare, are și voință, plus un egoism pozitiv pentru un jucător de atac. Poate juca și al doilea vârf, este polivalent" Ladislau Boloni, antrenor Royal Anwerp

10 ianuarie 2019

Trei jucători noi prezenți la vizita medicală!

Jucătorii lui Dinamo au susținut în această dimineață vizita medicală. Trei jucători noi au fost prezenți la INMS. 
Este vorba despre fundașul stânga englez Jordan Mustoe, 27 de ani, mijlocașul francez Kevin Krans, 25 de ani, și goalkeeper-ul irlandez Sean McDermott, 25 de ani.


Mustoe și McDermott vor semna mai mult ca sigur cu Dinamo, în timp ce Kevin Krans se află, deocamdată, în probe, urmând să fie testat în stagiul din Antalya.
Echipa lui Rednic va efectua un singur stagiu de pregătire, în Antalya, între 11 și 25 ianuarie. În Turcia, "câinii" vor juca amicale împotriva lui Hajduk Split (13 ianuarie), FC Sion (16 ianuarie), Metalurgs Liepaja (20 ianuarie) și Dinamo Moscova (23 ianuarie). 

Mircea Rednic a decis să nu-i ia în Turcia pe Vlad Muțiu, Laurențiu Corbu, Sergiu Hanca, Mircea Axente, Giorgios Katsikas, Ivan Pesic și Ionuț Serban.

27 decembrie 2018

Mircea Rednic caută fotbaliști în fiecare compartiment, de la portar până la atacant.

Mircea Rednic a avut un Crăciun intens. Antrenorul "câinilor" a fost în Belgia pentru a urmări diverse meciuri din acest campionat atât de familiar lui, mai ales că de-abia azi se încheie anul competițional acolo.

"Puriul" a văzut la lucru Anderlecht, FC Bruges și Antwerp, dar s-a folosit de ocazie și pentru a-și activa contacte din această țară în vederea împrumutării a diverși jucători de la aceste grupări. Fotbaliști care, decât să încălzească banca de rezerve sau vreun loc în tribune, mai bine ar veni și-ar juca până la vară în Ștefan cel Mare.

Dacă în privința marii surprize a campionatului belgian, Antwerp, îi este mai ușor să discute, echipa fiind antrenată de Ladislau Boloni, vechi prieten al lui Rednic, la superputerile Anderlecht și Bruges dinamovistul a dialogat cu oficiali ai celor două grupări.

Antrenorul caută fotbaliști în fiecare compartiment, de la portar până la atacant. În funcție și de disponibilitățile belgienilor urmează să vadă dacă poate aduce ceva de soi de acolo. Mai ales că Dinamo ar urma să plătească doar o parte din salariul fiecărui jucător împrumutat, în condițiile în care roș-albii vor să diminueze mult bugetul pentru prima decadă a lui 2019, mai ales în cazul în care echipa va merge în play-out.

Caută portar

Bruges și Anderlecht ar vrea să împrumute mai mulți jucători pentru ediția de primăvară, iar printre ei sunt trei fotbaliști ce-ar putea fi interesanți pentru Dinamo.
1. Guillaume Hubert - portar, 24 de ani - N-a evoluat deloc în acest sezon, bifând doar trei meciuri pe banca locului secund din Belgia, campioana en titre. A prins 4 meciuri ediția trecută pentru Bruges, iar în perioada 2012-2017 a fost la Standard Liege.

2. Luan Peres - fundaș stânga, 24 de ani - Brazilianul a prins doar 4 meciuri în toate competițiile, inclusiv o prezență în Champions League, dar a jucat în medie 19 minute în aceste partide pentru Bruges. În rest, fie n-a prins lotul, fie a fost rezervă, în ultima lună, de 4 ori.



3. Boy de Jong - portar, 24 de ani - Olandezul n-a evoluat în acest sezon pentru Anderlecht. Are un meci ca rezervă la gruparea din Capitală. A fost internațional batav la toate loturile de juniori. 


Rednic are doar doi portari acum la Dinamo, ambii neexperimentați: Muțiu (23 de ani - 5 meciuri în toamnă) și Eșanu (20 de ani - fără niciun meci în Liga 1).

25 decembrie 2018

Trebuie să spălăm ruşinea din acest sezon

Dezamăgit de ce a găsit la echipă, Rednic a plecat într-un sprint nebun după aducerea de jucători care să poată salva situaţia, dar primele rezultate nu au fost îmbucurătoare, ba dimpotrivă. Acum, antrenorul cu rol de manager a dat o fugă în Belgia pentru a găsi unele soluţii, iar Ionel Dănciulescu vorbeşte, deja, despre noutăţile de la reunire: "Rednic trebuie să schimbe multe. Vor pleca jucătorii pentru care ne-am dat seama că existe anumite limite. Sper ca până la reunire 90-95% din lot să fie stabilit. Vin 4-5 jucători în următoarele zile. Trebuie să spălăm puţin ruşinea din acest sezon", a declarat, la Digi Sport, managerul general din Ştefan cel Mare.

Proaspăt revenit la echipă, "Danciu" nu se sfieşte să-i tragă de urechi pe jucători: "Achiziţiile noastre au fost mai multe nereuşite în vară. Trebuie să recunoaştem asta. Adevărata faţă a lui 
Dinamo cu Rednic va fi după perioada de pregătire. Pentru că el îşi va construi lotul. Vom juca în play-out. E un sezon ratat din toate punctele de vedere. Trebuie să fim sinceri, play-off-ul este în acest moment foarte, foarte departe de noi.

Au toate condiţiile. Au maşini de serviciu şi apartamente de serviciu. Salarii bune, locul 3-4 în Liga 1. Salomao, Pesici, Gomelt au salarii mici? 9500-10.000 pe lună e puţin? Avem vitaminizare, deplasări cu avionul, condiţii de antrenament foarte bune. Ce le lipseşte?
", a mai spus fostul atacant.

21 august 2018

May Mahlangu este jucatorul lui Ludogoret!

May Mahlangu a plecat de la Dinamo Bucureşti! Veteranul de la mijlocul “câinilor roşii” a primit o ofertă excelentă din Bulgaria, de la Ludogorets şi a luat calea spre Razgrad. Mijlocaşul central a ajuns la echipa lui Cosmin Moţi şi Claudiu Keşeru în această dimineaţă. El a efectuat vizita medicală şi urmează în curând să semneze cu campioana Bulgariei.Mahlangu castiga lunar 7.000 de euro la Dinamo, iar clubul i-a propus prelungirea pe un salariu de 8.000 de euro, lucru refuzat de jucator.
Dinamo va încasa 500.000 de euro. Mahlangu a primit de la bulgari un salariu de 30.000 de euro pe lună, timp de trei ani. Transferul a fost efectuat încă de luni seara. Mahlangu a ajuns la Dinamo în vara lui 2016, de la Saint Truden, din prima ligă din Belgia. În total, a jucat pentru trupa din Ştefan cel Mare în 70 de meciuri, cu 3 goluri şi 3 pase decisive în tricoul “câinilor”. De asemenea, Mahlangu a prins şi 19 meciuri în naţionala Africii de Sud, cu 2 goluri înscrise pentru selecţionata echipei sale.