19 ianuarie 2020

NEGOIȚĂ: „LUCESCU SĂ NU SE FACĂ DE RÂS!”

Mircea Lucescu a făcut câteva declarații zilele trecute , care l-au enervat la culme pe conducătorul grupării din Ștefan cel Mare. Lucescu a catalogat drept „fake news” știrea cu posibilii investitori din Emirate interesați de Dinamo și a spus că Badea e singurul care poate prelua clubul. 
Este prima oară când Negoiță are o astfel de ieșire la adresa lui Il Luce, mai ales că a încercat încă de la preluarea grupării să-l atragă la Dinamo, în calitate fie și de consilier personal sau de acționar.  

NEGOIȚĂ: „LUCESCU SĂ NU SE FACĂ DE RÂS!”

Iată ce a declarat Negoiță, în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor: „Ce m-a deranjat cel mai tare este dezinformarea că eu n-aș spune adevărul vizavi de Dinamo. Apoi a zis că datoriile reale ar fi de 6,7 milioane de euro. N-am o problemă apropo de faptul că face PR altora, poate s-a apucat de treaba asta după ce a lăsat antrenoratul deoparte. N-am ranchiuni vizavi de domnul Badea, de asemenea, domnul Lucescu indicându-l ca potențial salvator al lui Dinamo. Îmi dau tot concursul față de domnul Badea sau altcineva care să preia Dinamo! 
A mai zis că sunt fake news chestiile legate de șeici, de fondurile de investiții. Sunt mai mult de acord decât împotrivă cu acest subiect. 
Înainte să fac anunțul că vând Dinamo pe un leu, l-am sunat și am încercat să discut cu dânsul, că poate are idei, să găsim o soluție pentru viitorul clubului, un sfat, ceva. Ciudat e că nu mi-a mai răspuns la telefon! Eu înțeleg că toată lumea vrea să-și țină banii în buzunar, iar în fotbal sunt doar persoanele care vor doar să primească, nu și să dea ceva înapoi la fotbal.
Nu știu dacă dânsul a făcut ceva pentru Dinamo, la rivale se tot duce, par ciudate prezențele dânsului acolo! Și-a făcut abonament la cele două entități ale suporterilor dinamoviști, socios, să dea 3 lei, 5 lei ceva?! Mă așteptam ca dânsul să fie printre primii în acele organizații, nu să se înscrie în corul mincinoștilor care dezinformează! Dacă e mai pregătit ca ANAF-ul, acolo Dinamo apare că are datorii de 2 milioane de euro, se poate verifica, să ne spună și nouă. Sunt chestiuni publice, la vedere.  
Dacă nu face mare lucru pentru Dinamo, să nu se facă de râs, că are o vârstă respectabilă, să vorbească mai puțin, să nu mai dezinformeze, că e plin fotbalul românesc de dezinformatori. Mi-e teamă că devine penibil, așa că măcar să se abțină. Dacă vrea să facă ceva concret pentru Dinamo, atunci să facă ceva palpabil! Cei ce nu fac nimic, pentru Dinamo măcar să tacă!”, a declarat Ionuț Negoiță pentru GSP.ro. 

Un alt „câine”, la un pas de revenirea în „Groapă”

Dinamo speră să salveze sezonul pe ultima sută de metri, așa că încearcă să mute cât mai inspirat pe piața transferurilor. „Câinii” speră să readucă la echipă jucătorii care s-au făcut remarcați în tricoul alb-roșu în trecut.

După întoarcerea lui Lazăr în Ștefan cel Mare, se pare că a venit rândul lui Antun Palic să se gândească la o revenire la Dinamo.
„Momentan, studiez toate opțiunile, sunt acasă. Dinamo a avut și are un loc special în inima mea. Nu pot să uit că am fost căpitanul echipei, că am câștigat un trofeu, Cupa Ligii, derby-urile sau că am marcat contra rivalilor. Am văzut că s-a întors și Lăzărică, e și Puljic, sunt jucători de calitate. Dinamo trebuie să iasă din pasa proastă în care e, merită un destin bun”, a mărturisit Antun Palic.
Antun Palic, 31 de ani, a devenit liber de contract după ce înțelegerea sa cu Sheriff Tiraspol s-a încheiat.

18 ianuarie 2020

AMICAL ÎN SPANIA. Dinamo București vs Bochum 1-1.

Dinamo București a încheiat la egalitate (scor 1-1) partida amicală cu Bochum, locul 14 în liga secundă a campionatului din Germania ,disputată în această după-amiază pe "Stadio Municipal La Linea", în cadrul stagiului de pregătire în Spania.
Golul dinamoviștilor a fost înscris de Deian Sorescu, în minutul 27, din lovitură liberă de la marginea careului, pentru Bochum marcând Tom Weilandt (65).

Piscitelli – Moura, M. Popescu, R. Grigore, Skovajsa – N'Diaye – Mihaiu, Mrzljak, Fabbrini, Sorescu – D. Popa au evoluat din primul minut pentru echipa antrenată de Dusan Uhrin, iar după pauză au mai jucat Corbu, Bejan, Puljic, Sin, Răuță, I. Filip, Moldoveanu, Bani, V. Lazăr și  Perovic.

 A fost al doilea joc al dinamoviștilor în Spania, după 0-1 cu Dynamo Dresda (Germania), următorul meci amical fiind programat luni, 20 ianuarie, împotriva croaților de la Osijek.

Asta cu șeicii la Dinamo e FAKE NEWS!

Mircea Lucescu, un adevărat simbol al „câinilor”, nu crede în varianta ca Ionuț Negoiță să cedeze pachetul majoritar de acțiuni unui fond de investiții arab. De asemenea, „Il Luce” susține că singurul care ar putea revitaliza Dinamo este Nicolae Badea, fost președinte al secției de fotbal, dar și cel care a împiedicat construirea unui nou stadion în „Ștefan cel Mare”.




„Dinamo are nevoie de susținere, cred că știrea cu șeicii care vin ca investitori e un fake news…Sunt foarte mulți care și fac publicitate, apar în presă, încep să fie cunoscuți. Eu până nu văd că se face acest lucru, nu cred. Consider în continuare că singurul om care ar trebui să preia Dinamo este Nicolae Badea. Cu el, după anii 90, Dinamo a avut cele mai bune rezultate.
Cunoaște foarte bine situația…Ceea ce spune Negoiță nu e adevărat, la club sunt vreo opt-nouă milioane de euro datorii și nimeni nu știe unde sunt banii, iar faptul că jumătate din baza Săftica a fost luată și e proprietate privată mi se pare o chestie incredibilă, dar în țara asta se poate ce vrei. Sigur, de la particular la particular se poate face orice, dar de la particular la stat…Da, este interesat domnul Badea să vină, în jurul său există ceva interes, în condițiile în care-și asumă asta, că sunt încregături juridice, nici nu știi ce iei”, a spus Mircea Lucescu.

17 ianuarie 2020

Suntem pe cale să achziționăm clubul Dinamo din România!

UPDATE | Într-un material video postat de către dinamo1948.club, Tahnoon Nimer, cel care conduce grupul Abu Dhabi Business Development, a vorbit și despre varianta de a cumpăra Dinamo, după ce compania respectivă a achiziționat de puțin timp clubul Charlton, din liga secundă engleză.
Claudiu Florică este cel care reprezintă fondul de investiții arab și cel care a purtat toate discuțiile recente cu oamenii lui Ionuț Negoiță.
Conform surselor ProSport, patronul roș-albilor va ceda întreg pachetul majoritar de acțiuni în schimbul a doar 40.000 de euro și i-a condiționat pe șeici să facă o investiție imediată de peste zece milioane de euro. La rândul lor, arabii au o doleanță: cumpără clubul doar dacă echipa nu are probleme legate de retrogradare, echipa fiind acum pe locul 9, 28 de puncte, și implicit primește licența pentru sezonul viitor al Ligii 1.

Zilele trecute, Anamaria Prodan, soția antrenorului Laurențiu Reghecampf și agent de jucători, a dezvăluit că Ionuț Negoiță a primit un act de la un fond de investiții prin care se anunță clar în ce condiții se vrea achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni. Din societatea respectivă face parte și Claudiu Florică, omul care a negociat intens și în trecut preluarea procentelor societății ce se ocupă de destinele roș-albilor

„A fost o abordare greșită…Fondul din care Claudiu Florică face parte a cumpărat pachetul majoritar de la Charlton, după ce nu s-a înțeles să cumpere Dinamo.Aseară (n.red. – duminică seara) Negoiță a primit o scrisoare de la acest fond prin care au spus care sunt condițiile să cumpere Dinamo, acest fond fiind condus de cineva din familia regală din Emirate. Mulți spun că arabii au bani și cumpără orice…arabii au bani, dar cumpără cu mare atenție, după ce văd toate condițiile. Repet, aseară Negoiță a primit o hârtie și ei spuneau: ăștia suntem noi, asta vrem. O să vedem ce se va întâmpla și dacă toată lumea este corectă nu vor fi probleme. Se negociază de un an”, spunea Anamaria Prodan, conform gsp.ro, la data de 13 ianuarie.

28 iulie 2019

0 puncte, 0 goluri marcate și 8 primite.

Dinamo și-a făcut un obicei în ultimii ani din a doborî recorduri negative nebănuite. Noul sezon îi plasează din nou pe dinamoviști într-o postură de-a dreptul rușinoasă. 
După 3 etape, Dinamo nu a reușit să înscrie nici măcar un gol, situație cu care roș-albii nu s-au mai întâlnit niciodată în istoria de 71 de ani. Bilanțul lui echipei noastre este unul dezastruos după trei etape: ultimul loc în clasament, 0 puncte, 0 goluri marcate și 8 primite. 
Totodată, nu s-a mai întâmplat niciodată ca Dinamo să piardă primele 3 etape dintr-un campionat, așa cum s-a întâmplat în ediția curentă. 

Sezonul trecut, Dinamo a bifat, sub conducerea lui Mircea Rednic, cea mai slabă clasare din istorie, locul 9! Echipa a terminat play-out-ul pe locul 3, după un sezon plin de probleme. 

Florin Prunea, atac nimicitor după meci: „A fost execuție în direct! Vom cere să fie exclus pe viață din arbitraj”

„Ne simțim ca după o execuție în direct a lui Dinamo! Am avut penalty clar în prima repriză și ni s-a dictat un penalty pentru o cădere de calciu. Așa ceva rar mi-a fost dat să văd.
De mâine, dacă băiatul ăsta mai arbitrează, înseamnă că există alte interese. Repet, nu vrem să fie suspendat. Vom cere scoaterea definitivă a lui Chivulete din arbitraj! A fost viciere clară de rezutlat! Faze asemănătoare judecate total diferit. Băi, nea Chivulete, strici munca băieților! Nu e în regulă. Jucătorii îmi spuneau că îi tot amenință că le dă penalty. 
Asta e manieră de arbitraj de pe vremuri. Sunt de mult timp și eu în fotbal, văd anumite lucruri! Dacă observatorul îi acordă nota de trecere înseamnă că a fost cu premeditare”, a declarat Florin Prunea la GSP Live. 

23 iulie 2019

Război total între Prunea și Rednic!!!

Florin Prunea a lansat un atac dur la adresa lui Mircea Rednic după ultimele evenimente de la Dinamo. Managerul general din Ştefan cel Mare crede că fostul antrenor este vinovat de atât de criza prin care trece clubul din Ştefan cel Mare, cât şi războiul dintre suporteri şi şefii grupării alb-roşii.
"Rednic este principalul instigator şi am dovezi clare. Cei care au venit cu torţe la casa lui Bălănescu, i-au speriat familia, au vopsit maşini, au venit de la Rednic de acasă, sunt suporteri care au recunoscut asta.
Am avut o discuţie cu Ionuţ Negoiţă şi nu trebuie să mai ascundem mizeria sub preş! Acest profitor şi fiica lui au căpuşat clubul Dinamo! Au încasat sute de mii de euro din comisioane! Fabbrini a fost îndepărtat de la Dinamo pentru că transferul nu s-a făcut prin firma fiică-sii. Aceeaşi regie şi la Gnohere şi la Salomao şi au încercat şi cu Montini acum", au fost acuzaţiile de o mare gravitate aduse de Prunea la emisiunea Fotbal Club.

Florin Prunea cere ca Mircea Rednic să fie anchetat pentru instigare la violenţă

Oficialul lui Dinamo a continuat pe acelaşi ton şi susţine că Mircea Rednic ar trebui anchetat de autorităţi pentru evenimentele de la partida dintre Dinamo şi Universitatea Craiova.


"Autorităţile statului trebuie să intervină pentru că a fost instigare la violenţă, iar Eugen Neagoe putea să moară. Nu ne putem juca, dacă nu se intervine, lucrurile o vor lua razna, aici e o bombă cu ceas. M-a durut când Neagoe era întins pe jos şi se striga ”demisia”, ăştia nu sunt oameni. Nu ne vom da la o parte, cineva va trebui să plătească pentru asta! 
Această atmosferă este întreţinută de Mircea Rednic, merg până în pânzele albe ca să demonstrez asta. E de un cinism inimaginabil - cică s-a interesat de starea lui Neagoe. Trebuia să iasă primul şi să potolească spiritele.
Acum nu vor mai sifona bani de la Dinamo! Acest club nu trebuia să accepte bani împrumut de la el şi vă asigur că banii s-au dat înapoi. Primul lucru a fost să ia banii înapoi pe loja închiriată pe Arena Naţională.
Băi, fomică, băi, dolărică, cât ai furat anii ăştia? Ăsta nu mai e antrenor, ăsta vindea şi câinii de la Săftica. Am documente, ce s-a întâmplat cu contractele unor jucători. De dimineaţa până seara se ocupau doar de transferuri şi comisioane, nu le-a spus nimeni că nu e ograda lor aici. Aici au dictat doar el şi fiică-sa. A fost jaf armat şi urma o nouă campanie, pentru că el dădea afară aceiaşi jucători şi iar lua comisioane", a fost rechizitoriul lui Florin Prunea.

Mircea Rednic, răspuns dur pentru Florin Prunea. ”Nu știam că este și prost!”

Rednic a intrat în direct în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal. Întrebat ce face, tehnicianul a început cu o glumă ironică, după ce Prunea a zis că ”a vândut și câinii de la Săftica”. ”Întrețin câinii pe care i-am luat de la Dinamo. Unul e de pe vremea în care am luat campionatul”, a fost replica lui Rednic.
Am fost atacat nepermis și o să-l dau în judecată. Zicea că are probe. Eu aveam o impresie despre Prunea, dar nu știam că este și prost! Este chiar prost și-l expun cei de acolo. Biroul său este la 10 metri de contabilitate. Să se ducă si să vadă. El vorbește de sute de mii, comisioane. La Matic s-au dat comisoane în patru tranșe.

Tot la contabilitate să vadă cum am renunțat la salariu. Credeți că am împrumutat clubul că-mi era drag Negoiță? NU, pentru că nu aveam bani. Și, decât să ne împrumtăm, ca alții, pe la Gigi Becali sau pe la bănci, am zis să ajut clubul”, a spus Rednic la Digi Sport Matinal.
Rednic a vorbit și despre relația pe care o are cu suporterii ”cânilor”.
Domnul să vină să probeze, să vină cu martori. Legătura cu suporterii e una bazată pe respect. Eu pot să cumpăr suporterii lui Dinamo? El a trecut de pomană pe la Dinamo.
Ăstia sunt suporteri, nu poți să-i judeci tu. Negoiță, asta vrea, Dănciulescu are coloană și l-au găsit pe Prunea, gură mare”, a mai spus Rednic.

Mircea Rednic îl va da în judecată pe Florin Prunea



Mircea Rednic susține că Florin Prunea încasează bani mulți de la Dinamo și e convins că acesta va plăti pentru acuzațiile făcute. Antrenorul îl va da în judecată pe actualul manager al ”câinilor”.
Stai, Florine, adu sponsor. Tu, cât iei pe lună? Atât a luat fiica-mea în 8 luni! Pe hârtii, nu cu vrăjeli. Da, domnu’ Prunea! Și, tu, cei ai făcut? Că doar ieși și acuzi. Îl voi da in judecată.
Să vină cu dovezile alea, abia îl aștept! Plătești, domnul Prunea! E prostuț băiatul. Să vină cu dovezi la ce a zis. Impostor, căpușar, acuzații care n-au nicio acoperire!”, a încheiat Rednic.

22 iulie 2019

Florin Prunea: Suporterii lui Dinamo sunt niste animale!

Florin Prunea a dezvăluit că Eugen Neagoe a fost afectat de ostilitatea arătată de către suporteri încă din primele zile la Dinamo.
„A fost la un pas de o mare tragedie. Atâta ură n-am văzut în viața mea. Dacă ai ajuns să vorbești și de Cornel Dinu în felul în care s-a vorbit... pentru un simplu sport. Totul e bine când se termină cu bine și de fotbal nu cred că mai are rost să mai vorbim în situații din acestea de viață și de moarte.
E normal să fie afectat (n.r. Eugen Neagoe), a fost afectat din prima zi, dar n-am știut că se va ajunge aici, că dacă știam ne lăsam naibii de fotbal. L-am avut și coleg de echipă, un jucător puternic, nu am crezut că poate ajunge aici. Atâta ură... nu pot să înțeleg. Păi, ăsta e Dinamo? Eu nu mai recunosc clubul ăsta.
Îl sfătuiesc pe Eugen Neagoe să se odihnească, să nu murim pe stadioane. A venit aici săracul să muncească, să facă treabă, dar atâta ură... nu pot să înțeleg. În momentul de față suntem în stare de șoc. Am auzit-o pe doctoriță când a spus că era foarte aproape de o nenorocire”, a spus Florin Prunea, la TV Digi Sport.

AR PUTEA PLECA DE LA DINAMO

În ceea ce privește viitorul clubului, Florin Prunea a anunțat că se va gândi serios la demisie. 
„Trebuie să ne liniștim cu toții, dar de mâine după amiază să ne apucăm de treabă. Mă gândesc și eu serios dacă să mai continui. Nu sunt de acord cu atâta ură. Aș vrea să fiu alături de băieți, toată lumea este îngrijorată.
Mă așteptam totuși la suporterii dinamoviști să fie mai înțelegători. S-a adunat atâta ură și nu înțeleg... clubul ăsta e ca o bombă care stă să explodeze”, a spus Florin Prunea. 

18 iulie 2019

Claudiu Florică, primele declarații despre negocierile cu Ionuț Negoiță!

Ionuț Negoiță, finanțatorul lui Dinamo, a anunțat marți la că în aproximativ o lună clubul va avea un nou patron, iar favorit este omul de afaceri Claudiu Florică.


Claudiu Florică este în pole-position pentru a cumpăra Dinamo. Acesta a dat azi detalii despre negocierile cu Ionuț Negoiță și a dezvăluit ce planuri are pentru formația roș-albă.

Da, mă interesează în continuare clubul Dinamo. Sunt rezervat spre optimist că voi deveni patron. Dar nu într-o lună cum spune domnul Negoiță. Va mai dura încă puțin preluarea. Mă voi implica doar dacă voi putea duce Dinamo mai sus, acolo unde îi este locul.
Am avut și am discuții cu suporterii. Am o relație specială cu ei, dat fiind faptul că și eu sunt dinamovist. Există deja un audit. Lucrurile sunt în regulă cu licențierea, cu ANAF-ul. Baza de la Saftică este și ea inclusă în tranzacție”, a declarat Claudiu Florică pentru Radio Dinamo.

 Claudiu Florică este un controversat om de afaceri, trimis în judecată de către DNA în dosarul Microsoft pentru spălare de bani, are în acest moment cele mai mari șanse să preia Dinamo. Deși are probleme serioase cu justiția, Florică ar vrea să cumpere Dinamo pentru fiul său, care este pasionat de fotbal. Florică negociază cu Negoiță preluarea a 51% din acțiunile clubului. Negoiță ar rămâne acționar minoritar, cu un procent de 42%.

16 iulie 2019

Dinamo e umilită în prima etapă!

Dinamo umilită de puștii lui Hagi, 5-0, posesie 80-20, Dinamo fără orizont în primul meci al etapei cu neaGoe pe bancă. Umilința continuă în era Negoiță, Dinamo e umilită de propria conducere de câțiva ani, e umilită de o adunătură de profitori, de o adunătură de incapabili, impotenți pe plan sportiv. Negoiță, nu ne mai distruge echipa pe care o iubim atât de mult, ia-l pe Bălănescu, Prunea, Neagoie și duceți-vă, duceți-vă cât mai departe de Dinamo.
Ce spune Prunea despre umilința din meciul de aseară!

”Un cosmar pentru noi, trebuie sa-l uitam, sa-l analizam si trebuie sa intelegem cu totii ca Dinamo inseamna si suporteri. Si trebuie sa ii intelegem si pe suporteri cand se manifesta, dar din punctul meu de vedere au fost civilizati, am stat de vorba cu ei, s-au evacuat in liniste si au plecat acasa. Nu ei sunt vinovati, noi suntem, cei care sunt in momentul de fata aici pentru ceea ce s-a intamplat in aceasta seara.
Ne asteapta un meci greu cu Craiova, trebuie sa fim aproape de baieti, aproape de antrenori, mergem mai departe si trebuie sa facem tot ce putem sa castigam acest meci. Este inadmisibil modul cum ne-am prezentat in aceasta seara. Este inadmisibil si nu as vrea sa mai existe o seara ca aceasta. Dupa un asemenea meci e greu de vorbit, erau toti cu capul plecat in vestiar, sunt constienti pentru ca sunt jucatori profesionisti, au si ei familii, erau cu capul jos toti.
 Oamenii au fost civilizati, au plecat linistiti acasa, oamenii se manifesta. Suporterii lui Dinamo nu mai au rabdare. Au avut o atitudine civilizata, dupa aceea s-au evacuat, s-au ajutat, erau si femei cu copii.
(Ti s-a cerut demisia, atat tie, cat si lui Neagoe…) Nu avem ce sa facem. Daca aceasta va fi solutia, probabil ca va veni si ea, dar eu nu voi renunta. Si nici antrenorul nu va renunta, pentru ca am venit aici sa facem o treaba. Sigur ca va fi mult mai greu fara suporteri langa noi, dar pana la urma tot o vom face. Noi ne-am intalnit si inainte de meci cu suporterii. Oamenii au dreptate, sunt oameni civilizati, nu sunt niste vagabonzi, sunt oameni care au familii acasa, au copii, care cheltuie milioane si vin in fiecare saptamana dupa noi si eu cred ca trebuie sa ii respectam. Ne pare rau ce s-a intamplat si imi cer scuze in numele tuturor”, a declarat Florin Prunea.
EUGEN NEAGOE: ”Este prima data cand traiesc asemenea umilinta. Sincer, nu avem niciun alibi, nu putem sa vorbim despre absolut nimic. Este o rusine tot ce s-a intamplat pe teren in aceasta seara. (n.r. ca fanii i-au cerut demisia) Ce sa le transmit fanilor? Inca din primul moment, cand am venit pe aici, nu m-au dorit. Din ce-mi aduc eu aminte, doi ani de zile Dinamo n-a intrat in play-off. Eu am spus ca fac tot ce tine de mine sa o duc in play-off.
Este primul joc… intr-adevar, am pierdut intr-o maniera rusinoasa, dar lucrurile se pot intampla. Peste cinci zile urmeaza un alt meci si, cu o victorie, altfel stau lucrurile. Nu a mers absolut nimic, a fost rusine, o umilinta. Imi asum ce s-a intamplat. I-am felicitat pe cei de la Viitorul, bravo lor, au avut o atitudine foarte buna. A fost o seara foarte buna pentru ei si o rusine pentru noi. Dupa golul doi, jucatorii si-au pierdut increderea, nu am mai facut absolut nimic”, a declarat Eugen Neagoe la finalul partidei pentru Telekom.