24 octombrie 2017

Cornel Dinu: Ce dor, ce chin, ce jale!!!

Cornel Dinu a criticat în termeni duri jocul lui Dinamo din meciul cu FC Botoșani, 0-0.  Acesta  cataloghează actuala echipă a "câinilor" drept cea mai slabă din istoria alb-roșiilor! 

"Îmi vin multe în minte după acest meci. E o mare suferință văzând cum aceste două echipe chinuie fotbalul. Dinamo are șanse mici să prindă play-off-ul.
Este cea mai slabă generație din istoria lui Dinamo. Nu se văd îmbunătățiri. Sunt lucruri foarte ciudate în ceea ce privește componența lotului. La Miriuță nu se vede că încearcă să schimbe ceva într-una din cele mai slabe distribuții din istoria fotbalistică a lui Dinamo. Jocul îmi aduce aminte de melodia, Ce dor, ce chin, ce jale. N-au existat mai mult de trei acțiuni, nu am văzut nicio concepție de joc. Nici Dinamo și nici Botoșani nu se pot detașa de mentalitatea distructivă a fotbalului românesc. Am văzut o jale fotbalistică, a declarat Dinu."Greșelile mari s-au făcut în această vară. E inadmisibil să dai jucători afară precum mijlocașii Nistor, Busuladzici sau Palici.
Săracul Anton, mai e și căpitanul echipei, nu joacă nimic! Îmi aduce aminte de Mărgăritescu, un alt băiat pe care îl mângâia iarba pe șort. Mahlangu e doar un cărător de mingi. Nascimento merge eventual să urmărească un meci de ping-pong.

Bokila și Rivaldinho, aceste două calamități ale atacului, nu au făcut nimic pe final. Nu înțeleg de ce a fost sacrificat Nemec, care mai avea o șansă. Bokila are o alergare de struț, nicidecum de jucător. E foarte dureros ce se întâmplă", a spus Dinu, la TV Telekom Sport. 




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu