20 august 2018

Conducem şi apoi cădem!


Florin Bratu (38 de ani) cere răbdare cu jucătorii tineri de la Dinamo şi anunţă că echipa sa va arăta mai bine, odată scăpată de meciurile grele din debutul noii stagiuni.

"Cred că am făcut un meci bun şi consistent până la un moment dat, dar ne-a costat lipsa de maturitate. Să nu uităm că am jucat contra campioanei, contra echipei cu cele mai mari investiţii din România. Cred şi sper că vom acumula din aceste meciuri. Nu am avut liimpezime şi maturitate în anumite momente de joc. Trebuie să avem grijă cu aceşti tineri, metodele vor da rezultate. Am avut şi un program greu, ne-am bătut cu adversari grei", a spus Bratu, la finalul partidei în care echipa noastră a condus cu 1-0 graţie golului lui Mihai Popescu, dar a primit trei goluri în 12 minute, două de la Ţucudean şi unul de la Omrani.

Întrebat dacă Dinamo s-ar putea bate la podiumul Ligii 1 Betano, Bratu a cerut răbdare şi a transmis că, din punctul său de vedere, echipa va arăta altfel în meciurile următoare: "Vom lua meci cu meci şi vom vedea care va fi situaţia. Trebuie să ne gândim dacă e realist să ne batem la primele trei locuri. Suntem o echipă în formare, cu jucători tineri pe care vrem să-i formăm, să-i rulăm şi să-i ajutăm să crească. E nevoie de experienţă, de ce nu? Dacă jucătorii pe care-i avem îi vor ajuta pe cei fără experienţă, vor putea face faţă cu brio. Avem şi noi un program mai uşor, sper să învăţăm multe lucruri din meciurile care vor urma", a mai punctat tânărul antrenor.

Mihai Popescu nu a putut găsi explicaţii pentru felul în care s-a prezentat echipa după golul marcat. ”Am primit din nou trei goluri, am căzut după gol, nu ştiu de ce. Sper să îmbunătăţim faza de apărare, vom analiza ce am greşit. CFR e o echipă matură, echipa care a investit cel mai mult, alături de FCSB. Nu ştiu ce e la noi, conducem şi apoi cădem. Şi la Mediaş am primit tot trei goluri. Încercăm cu mister să vedem de ce jucăm extraordiniar defensiv cu Viitorul, iar azi... imediat după ce dăm gol primim trei goluri cu foarte mare uşurinţă”, a spus Popescu.

Fotbalistul a încheiat discutând despre felul în echipa e coordonată de Nistor şi despre tinereţea pe care pune accent Bratu: ”Nu vreau să dau vina pe tinereţe, mă bucur că au şansa toţi să joace, sper să creştem toţi de la meci la meci. Nistor e căpitanul nostru, stă cu gura pe noi, ne ţine motivaţi. Grupul e foarte unit la Dinamo, sperăm să ne revenim şi să câştigăm meciurile următoare”.