5 august 2018

Florin Bratu a vorbit despre duelul cu Gaz Metan Mediaş!

 Meciul contra celor de la Mediaș este programat luni, fiind ultimul meci din cadrul etapei a treia din Liga 1 Betano: 

“Întâlnim o echipă puternică, o echipă care şi-a schimbat antrenorul. Îl cunosc bine pe Mihai Teja. E tânăr, ambiţios, a fost la Dinamo şi sigur vrea să câştige acest meci. Suntem pregătiţi şi sperăm ca parte din greşelile cu FCSB să le fi rezolvat în aceste zile la antrenamente. Trebuie să corectăm ce nu am făcut bine şi să ridicăm nivelul jocului.
Din punct de vedere mental, echipa stă bine, dar îmi doresc mai multă concentrare. Gaz Metan e puternică, are talie şi jucători foarte interesanţi. În plus are şi omogenitate. Sunt greu de învins acasă. Dar noi în ultimii ani ne-am făcut treaba la Mediaş. Suntem abia în etapa a treia. Mă bucur că jucătorii au ajuns să se gândească la obiective măreţe, dar avem multe meciuri dificile în continuare. Obiectivul nostru pe termen mediu e să intrăm în play-off. Nu-mi place să mă gândesc foarte departe. E un campionat dificil, greu de gestionat şi e foarte scurtă distanţa între extaz şi agonie”.

“Noi, în ultimii ani, ne-am făcut treaba la Mediaş şi sperăm că şi de această dată vom da totul pe terenul lor. Este foarte aproape distanţa întra extaz şi agonie, să fim atenţi. Sunt ceva probleme cu Gomelt, nu ştim dacă va juca la Mediaş, iar toţi ceilalţi jucători sunt foarte bine”
 a declarat antrenorul echipei noastre, Florin Bratu.